Autoritățile au intervenit cu controale și imagini din dronă
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului Pitești, împreună cu comisari ai Gărzii Naționale de Mediu Argeș, au continuat în data de 11 martie 2026 verificările privind situația unei curți de pe Fundătura Nicolae Bălcescu, unde au fost semnalate cantități importante de deșeuri depozitate necontrolat.

În urma deplasării la fața locului, echipele de control au constatat că proprietarul imobilului a acumulat o cantitate semnificativă de deșeuri atât pe proprietatea sa, cât și pe domeniul public din apropiere. Situația creată provoacă disconfort locuitorilor din zonă și reprezintă, totodată, un posibil pericol pentru sănătatea publică.
Verificările efectuate de autorități au arătat că o mare parte dintre deșeurile depozitate ar proveni din colectarea acestora de la platformele publice de gunoi.
Pentru documentarea exactă a situației din teren, în cadrul acțiunii a fost utilizată și o dronă din dotarea Gărzii Naționale de Mediu Argeș. Cu ajutorul acesteia au fost identificate și monitorizate zonele în care sunt depozitate deșeurile, precum și amplasamentul acestora.
Proprietarul imobilului a fost notificat oficial cu privire la obligațiile legale pe care le are, respectiv salubrizarea și igienizarea terenului.
Reprezentanții autorităților locale au precizat că această intervenție reprezintă o etapă premergătoare procedurii inițiate de Primăria Municipiului Pitești pentru sesizarea instanței competente, în vederea obținerii accesului pe proprietate pentru efectuarea lucrărilor de curățare, întrucât zona poate deveni un focar de infecție.
Autoritățile anunță că vor continua monitorizarea situației și vor lua toate măsurile legale necesare pentru protejarea mediului și a sănătății publice. n











