Din punctul meu de vedere
Pe când oscilam între două subiecte pentru articolul de astăzi, între analiza comentariului Al – Jazeera potrivit căruia strategia americano – israeliană împtriva Iranului funcționează și ideea lui Bolojan de a scoate PNL de la guvernare pentru a-și salva funcția din vârful partidului, dacă pe cea de premier nu o mai poate păstra, mi-a trecut prin minte ideea de a vă propune un subiect filosofic fundamental, anume dacă existența noastră are vreun sens.
Nu împart lumea între bogați și săraci, pentru că, vorba neurologului francez Dominique Laplane, am văzut mulți milionari în dolari sinucigându-se și mulți oameni fericiți, chiar dacă nu aveau după ce bea apă, îi impart pe semenii mei în două categorii:
– Cei care trăiesc fără să se întrebe dacă viața are vreun sens.
– Cei care își pun această problemă, măcar din când în când.
Filosofia din universități are valoarea ei incontestabilă, dar devine aur curat atunci când poposește în vile și cocioabe, în apartamente și în cutiile de carton ale oamenilor străzii, în familii și în mintea omului singur căzut pe gânduri.
Materialismul, a cărui casă este Occidentul, a produs mult bine și la fel de mult rău speciei umane, dar fizica cuantică, cea care a apărut acum 126 de ani, dar încă nu se învață în școli și despre care nu se discută la simpozioane, ne arată incontestabil că la baza lumii, în microcosmos, nu se află decât niște particule care nu au masă și, mai mult, arată că ar fi nelocalizate în spațiu și timp.
Jean Staune, un cercetător care a făcut o anchetă științifică și filosofică despre sensul existenței, a spus ceva foarte important:
”Astfel, pare că pentru umanitate în ansamblul ei (nu doar individual, trăind sub jugul Inchiziției de ieri sau al fundamentalismului islamic de azi) este mai bună o civilizație non – materialistă, chiar profund coruptă vremelnic de conducătorii ei, decât o civilizație materialistă care vorbește constant despre drepturile omului, dar care nu are pe ce să le fundamenteze pe termen lung! Prin civilizație non – materialistă nu înțelegem neapărat nicio religie, ci un sistem fondat pe transcendență, pe existența unei realități mai profunde, din care ar reieși a noastră și în cadrul căreia o parte, măcar, a valorilor și sensului nu este o creație umană, ci un fapt dat, venit din exterior”.
Chiar și omul plin de rigoare care a fost Kant spunea: „Două lucruri umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu nouă și crescândă, cu cât gândirea se ocupă mai des și mai stăruitor de ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine”.
Articolele mele de la această rubrică au, în medie, două mii de cititori, în online și pe hârtie, ceea ce este mulțumitor în presa de azi al cărei public preferă știrile șocante, iar dintre acești oameni puțini sunt cei care trăiesc drame interioare ale cunoașterii. Majoritatea nu sunt interesați de faptul că știința a descoperit că are limite peste care nu se poate trece (Godel), că suferă de incertitudine (Heisenberg), că matematicile par a exista în altă lume (Platon), că spațiul și timpul sunt corelate (Einstein), că nu știm de unde venim și încotro ne ducem (Sf. Maxim Mărturisitorul).
Există un adevăr demonstrat științific în toată splendoarea lui, anume că ”obiectele pe care le cunoaștem, ființele vii, nu sunt ambalaje de micro – obiecte, ci combinații de entități elementare care, ele, nu sunt obiecte” (Sven Ortoli, J.-P. Pharabod).
Ne aflăm la porțile unei imense revoluții culturale care, pentru moment, nu s-a realizat decât în interiorul unui cerc restrâns de oameni de știință, dar care ne va schimba viața, dacă nu nouă, cel puțin următoarelor generații, cel puțin la fel de mult precum inteligența artificială și schimbările climatice. Dacă de căldură ne putem apăra cu aerul condiționat, dacă inteligența artificială poate fi, în principiu, controlată legislativ, revoluția generată de descoperirea faptului că suntem, la origine, spirit, nu materie, va fi dificil de suportat și va influența dramatic civilizația umană. Alungată deocamdată pe ușă, noua realitate va intra pe fereastră iar viețile noastre și copiii și nepoții noștri vor fi nevoiți să îi facă față.
Știința a fugit de religie, iar acum se întoarce în brațele ei precum un îndrăgostit care a părăsit-o și regretă. Culmea este că sfinții au spus asta în urmă cu veacuri întregi: „Mintea care cercetează fără Dumnezeu se risipește în cele dinafară și nu află adevărul; iar când se întoarce la sine și se curățește, atunci vede că adevărata cunoștință nu este în cele create, ci în lumina lui Dumnezeu” (Sf. Grigorie Palama).
În fine, pentru că acest articol este unul optimist în esență, ne amintim că Sf. Isaac Sirul ne oferă o speranță infinită: „Nu socoti că Dumnezeu a creat pe om ca să-l lase în lumea aceasta, ci ca să-l ridice la Sine. Căci începutul vieții noastre este din El, iar sfârșitul ei este în El; și pentru aceasta ne-a dat minte, ca să cunoaștem de unde am ieșit și spre ce suntem chemați”.
Nu îndemn spre soluția religioasă, ci spre cea metafizică, în sensul în care trebuie ca permanent să ne deschidem conștiința spre ceea ce nu vedem în jur, spre ceea ce nu ne afectează imediat, spre ceea ce nu se spune la televizor. Iar dacă întrebarea ar fi: la ce bun să facem asta, am un răspuns.
– Când ne gândim la resorturile adânci ale existenței și ale vieții, înțelegem mai bine evenimentele zilei de azi. Le vom considera fie absurde și vom suferi, fie purtătoare de sens, ceea ce ne va liniști.
În fond, chiar și Bolojan e făcut din particule elementare. n
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
