Acasă Postări recente Transport ilegal de lemn, la Domneşti

Transport ilegal de lemn, la Domneşti

0

Material confiscat și amenzi după controale pe DJ 731

Polițiștii au depistat mai multe nereguli privind transportul materialului lemnos, în urma unei acțiuni desfășurate în noaptea de 14 spre 15 martie, în comuna Domnești. Lemn fără acte în regulă și transport monitorizat incorect au fost sancționate conform legii.

Controalele desfășurate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești, în cadrul raziei din noaptea de 14 spre 15 martie, au scos la iveală abateri privind respectarea legislației în domeniul transportului de material lemnos. Primul caz a fost depistat pe DJ 731, unde un bărbat de 37 de ani, din comuna Aninoasa, transporta lemn cu o autoutilitară. În urma verificărilor efectuate împreună cu un specialist silvic, s-a constatat că acesta avea în plus 1,62 metri cubi de material lemnos față de cantitatea înscrisă în documentele de proveniență. Pentru neregula constatată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010.
Totodată, cantitatea de 1,62 metri cubi de lemn, esență fag, a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Domnești. Un al doilea caz a fost identificat în cadrul aceleiași acțiuni, tot pe DJ 731, unde polițiștii au oprit un bărbat de 34 de ani, care transporta material lemnos cu o autoutilitară specializată. Verificările au arătat că dispozitivul de monitorizare nu a funcționat corespunzător pe durata transportului, receptorul GPS nefiind activ pe tot traseul până la destinație. Și în acest caz au fost aplicate sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010, iar polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs abaterea.
Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, autoritățile urmărind combaterea transporturilor ilegale de material lemnos și protejarea fondului forestier. n

Jojobet GirişFree Porn VideosjojobetcasibomjojobetcasibomMariobetMadridbetbetciomatbet girişjojobetmatbetmatbetpalazzobetgrandpashabetgrandpashabetholiganbetgrandpashabetgrandpashabetcasibomJojobet Girişcasibom girişgrandpashabetbetasusCasibom GirişjojobetJojobetcasibomjojobetcasibomjojobetcasibom girişjojobet girişjojobetJojobetGrandpashabetGrandpashabet