Din punctul meu de vedere
Jurnaliștii de la The New York Times au anunțat, în urmă cu aproximativ o săptămână, uciderea lui Ali Larijani, cel mai înalt oficial al securității iraniene. Larijani, o figură proeminentă a sistemului de la Teheran, a fost ucis într-un atac comis peste noapte, a comunicat armata israeliană. Moartea sa ar putea da o altă lovitură grea structurii de putere a Iranului.
Ali Larijani a coordonat și a justificat ideologic masacrul protestatarilor din Iran. Te așteptai să fie un prost, un semianalfabet, dar când colo a fost un filosof rafinat, care a scris cărți despre Immanuel Kant.
Un intelectual israelian, Gid’on Lev, care i-a citit cărțile lui Ali Larijani, scrie în cotidianul Haaretz:
”Am descoperit un gânditor strălucit care combină, într-un mod neobișnuit, o viață de contemplare cu una de acțiune – o realizare deloc neglijabilă. În scrierile sale, Larijani încearcă să apere premisele de bază ale viziunii sale religioase extreme asupra lumii, folosind regulile filosofiei occidentale și adesea prezintă argumente care dau cu adevărat de gândit.
Citirea operei sale este o experiență dezorientantă. Pe de o parte, se conturează portretul unui om pragmatic, care nu ezită să critice aspru autoritățile din țara sa, care aspiră la o societate modernă și dezvoltată și care scrie despre libertatea de exprimare și democrație. Pe de altă parte, se conturează clar figura unui musulman fundamentalist, așa cum se definește el însuși, care propovăduiește conducerea ideologică religioasă.
Larijani consideră că adevăratul război nu se dă pentru bunurile materiale, ci pentru spirit. El identifică relele lumii occidentale pe care le vede în oglindă – o oglindă care uneori este provocatoare, iar alteori stârnește o profundă repulsie”, scrie Gid’on Lev.
Cum este posibil ca pe de o parte să pătrunzi în profunzimea gândirii kantiene, iar pe de altă parte să participi la împușcarea și spânzurarea a zeci de mii de oameni? Întrebarea este sfâșietoare deoarece pune în cauză rolul cărților și al culturii. Mulți dintre cei care citesc cărți ar jura că lectura te face un om mai bun, iar incultura te lasă în stadiul de brută. Mai ales în România această problemă s-a pus stringent în legătură cu susținătorii partidului AUR și ai lui Călin Georgescu, considerați de proeuropeni niște analfabeți funcțional. Cazul lui Larijani ar părea că dă totul peste cap și îndeamnă la mai multă prudență în aprecierea oamenilor în funcție de gradul de cultură.
Studiindu-l pe Kant, Ali Larijani a putut descoperi cum definește filosoful de la Konigsberg ceea ce se cheamă IMPERATIVUL CATEGORIC, adică legea morală universală. Nu ar fi rău să aruncăm o privire asupra formulărilor lui Kant, mai ales că sunt pe cât de profunde, pe atât de simple.
- ”Acționează astfel încât să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât și în persoana oricui altcuiva, întotdeauna ca scop, niciodată numai ca mijloc”.
- ”Acționează ca membru al unui regat al scopurilor, în care fiecare ființă rațională este legislator moral”.
În sinteză, Kant spune: „Acționează numai după acea maximă prin care poți voi totodată ca ea să devină lege universală”.
Mi se pare că putem traduce gândirea morală kantiană în termenii gândirii poporului român care spune că ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”.
Nu vă propun un eseu filosofic, vreau doar să îi pun pe gânduri pe intelectuali asupra capcanelor pe care le presupun acumulările culturale. Inteligența sau cultura nu garantează moralitatea, iar istoria arată că oameni foarte educați pot participa la sisteme represive. Un intelectual poate avea competențe teoretice foarte dezvoltate, dar acestea nu implică automat empatie sau principii etice ferme în practică. Cu alte cuvinte, cititul cărților nu te face mai bun.
În termeni filosofici, cunoașterea teoretică și virtutea morală sunt lucruri diferite. Aristotel îi arăta fiului său Nicomah că există, pe de o parte, calități intelectuale, iar pe de altă parte calități morale. Una e să fii înțelept, alta e să fii drept și generos.
Analistul politic Adrian Bușu îmi spunea, în cadrul unei emisiuni de televiziune recente, că Ali Larijani l-a studiat pe Kant pentru a cunoaște fundamentele gândirii occidentale și a le putea combate. Nu știu dacă lucrurile stau chiar așa, cu toate că îi acord un credit nemăsurat lui Adrian Bușu, dar recunosc că mă frustrează faptul că am șanse apropiate de zero să îi citesc cărțile lui Larijani, pe de o parte fiindcă nu știu, evident, limba farsi, iar pe de altă parte fiindcă Larijani pare a nu fi un autor tradus în engleză sau franceză. Probabil că voi rata șansa de a descoperi, printre rânduri, cum gândește un monstru care îl studia pe Kant.
Cazul lui Larijani completează o listă lungă de intelectuali cu operă care au justificat regimuri sângeroase, de la Heidegger, la Giovanni Gentile, de la Ezra Pound, la György Lukács. Psihologia poate studia lejer, pe multiple cazuri, dedublarea personalității oamenilor de carte. O dedublare înfiorătoare.
Într-n interviu pe care i l-am luat în urmă cu aproximativ un an, filosoful Leonid Dragomir mi-a spus: ” În Orient se vorbește de lanțul de aur al cărților, care de fapt te îndepărtează de atingerea țelului suprem, care ar fi Nirvana sau unirea cu Brahman. Deci înțelepții adevărați au îndoieli față de capacitatea cărților de a ne duce foarte departe”.
Cel mai frumos a formulat Eminescu:
„Nu e carte să înveți
Ca viața să aibă preț,
Ci trăiește, chinuiește
Și de toate pătimește
Și-ai să auzi cum iarba crește”.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
