Profesorii de la ”Vlaicu Vodă” au boicotat examenul în semn de protest
Ieri, elevii argeșeni de clasa a XII-a au susținut proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de BAC 2026. S.M.
În Argeș am avut 5029 elevi înscriși în clasa a XII-a, iar dintre aceștia 1210 au absentat la acest examen. Pe durata probei, nu s-a înregistrat niciun incident. La nivelul țării este vorba despre un număr de peste 143.000 de elevi, conform datelor Ministerului Educației. Vineri, Ministerul Educației și Cercetării a actualizat situația privind organizarea simulării probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, programată pentru această săptămâna și 63 de unități de învățământ (4,41%) au anunțat că nu participă la simulare, profesorii protestând astfel din cauza condițiilor de austeritate din învățământ. Simularea Bacalaureatului 2026 a fost organizată în 1.364 (95,59%) de licee, potrivit Ministerului Educației, deși sindicatele anunțaseră o boicotare masivă a acestor simulări. În județul Argeș, sunt 41 de unități de învățământ de nivel liceal., fiind organizate 24 de centre BAC. Dintre acestea, unul nu a orgazat simularea, profesorii boicotând examenul, în semn de protest. Centrul care nu a organizat simularea este Colegiul Național „Vlaicu Vodă ” Curtea de Argeș unde erau înscriși 198 de candidați.
Ieri, la examenul de la română, accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8:30, iar proba a început la ora 9. „Probele din cadrul simulării naţionale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Elevii au la dispoziție 3 ore pentru rezolvarea subiectelor, conform procedurii. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării examenului national de bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.Asistenţii vor informa elevii asupra faptului că redactarea rezolvării subiectelor va începe de pe a doua pagină a primei foi tipizate. Această informație va fi trecută în procesul — verbal în care se confirmă primirea tipului de subiect corespunzător şi pe care elevii trebuie să îl semneze” au fost instrucțiunile trimise de Minister înainte de simulare.
După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, asistenții au scanat lucrarea, au verificat existența corespondentei dintre numărul paginilor scanate, numărul paginilor lucrării în format fizic şi numărul de pagini trecut în procesul- verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate, au încărcat-o şi au marcat-o în platforma destinată evaluării digitalizate a examenului național de bacalaureat. Marcarea lucrării în platformă presupune introducerea numărului de pagini al lucrării (care se selectează astfel: numărul total de pagini al lucrării scrise + 2 corespunzător celor două pagini negre pe care le generează procesul de scanare), respectiv selectarea opțiunii „neprezentat” sau a opțiunii „eliminat”, în cazul elevilor care nu s-au prezentat sau, după caz, au fost eliminați de la proba respectivă. Lucrarea elevului eliminat nu se scanează și nu se încarcă în platformă.














