Acasă Postări recente Alertă în Bughea de Sus!

Alertă în Bughea de Sus!

0

Adolescent de 17 ani dispărut chiar în timpul unei intervenții SMURD
Mobilizare de urgență în comuna Bughea de Sus, după ce autoritățile au fost alertate cu privire la o situație critică ce viza un adolescent în vârstă de 17 ani.
La fața locului au intervenit rapid echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpulung, cu o autospecială de stingere, dar și un echipaj SMURD, pentru acordarea primului ajutor și evaluarea stării minorei.
Însă, în momentul în care salvatorii au ajuns la adresă, au constatat că adolescenta nu se mai afla la domiciliu, deși apelul inițial indica necesitatea unei intervenții medicale de urgență.
Situația a devenit imediat una de competența altor structuri, cazul fiind preluat de polițiști, care au demarat verificări pentru găsirea minorei și stabilirea împrejurărilor în care aceasta a dispărut.
„S-a intervenit în regim de urgență, însă la sosirea echipajelor, persoana vizată nu a mai fost găsită la adresă. Au fost sesizate structurile abilitate pentru continuarea cercetărilor”, au precizat surse din cadrul intervenției.
Localnicii spun că întreaga situație a creat neliniște în comunitate, mai ales că este vorba despre un minor.
„Ne-am speriat când am văzut pompierii și ambulanța. Apoi am auzit că adolescenta nu mai era acasă… nu e deloc în regulă”, a declarat un vecin.
Cercetările sunt în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească unde se află adolescenta și dacă aceasta se află în afara oricărui pericol.
Intervenția a fost gestionată în regim de maximă urgență, iar cazul rămâne deschis până la clarificarea completă a situației. n

Jojobet Girişhttps://www.letmejizz.co/tag/xhamster/primebahiscasibomjojobetcasibommariobetMadridbetextrabetbetpark girişgrandpashabetromabetromabetDeneme Bonusu Veren Sitelergrandpashabet kayıp bonusugrandpashabet kayıp bonusuholiganbetgrandpashabetjojobetjojobetJojobet Girişgrandpashabet telegramgrandpashabet girişcasibomCratosroyalbetholiganbetGrandpashabetGrandpashabetMeritkingcasibomjojobetCasibomgrandpashabetjojobet girişjojobet girişgrandpashabetjojobet girişcasibom