Acasă Postări recente Dr. Muntean Petru Emil, dublu premiat la Gala „Medic pentru România”

Dr. Muntean Petru Emil, dublu premiat la Gala „Medic pentru România”

0

Performanță medicală de top la Pitești!

Un medic din Argeș confirmă, din nou, că excelența în sănătate are nume și rezultate concrete. Dr. Muntean Petru Emil, medic pneumolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, a fost evidențiat la nivel național în cadrul Gala Medic pentru România 2026, unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate profesioniștilor din domeniul medical.
Evenimentul, organizat de Colegiul Medicilor din România, a reunit nume importante din sistemul sanitar, iar medicul argeșean s-a numărat printre cei apreciați pentru activitatea sa. Dr. Muntean a fost nominalizat la categoria „George Emil Palade”, rezervată performanței în cercetarea științifică medicală, primind o Diplomă de Apreciere pentru contribuția sa în domeniu.
Distincția vine ca o recunoaștere a implicării constante atât în activitatea clinică, cât și în cercetare, medicul fiind cunoscut pentru profesionalismul său și pentru modul în care gestionează cazurile complexe de afecțiuni pulmonare. Activitatea sa a fost esențială inclusiv în perioada pandemiei, când s-a aflat în prima linie în tratarea pacienților.
„Am primit cu mare bucurie această recunoaștere și sunt onorat să mă aflu printre profesioniștii apreciați în cadrul Galei «Medic pentru România». Consider că această distincție reflectă nu doar munca mea, ci și efortul colectivului din care fac parte”, a declarat dr. Muntean Petru Emil.
Medicul face parte din echipa Spitalului Județean de Urgență Pitești din anul 2019 și este implicat activ atât în activitatea medicală de zi cu zi, cât și în proiecte de cercetare și perfecționare profesională continuă.
Aceasta nu este prima recunoaștere de acest nivel. În anul 2023, dr. Muntean a fost premiat la aceeași gală, la categoria „Carol Davila”, unde a primit Diploma de Excelență pentru promovarea valorilor profesiei medicale. Astfel, el devine singurul medic pneumolog din România care a fost distins la două ediții diferite ale acestui eveniment.
Conducerea spitalului a transmis felicitări pentru această performanță, subliniind că astfel de realizări contribuie la creșterea prestigiului instituției și la consolidarea încrederii pacienților în sistemul medical.

 

Jojobet GirişnieuwsmatbetMadridbetMariobetcasibomcratosroyalbet girişgrandpashabetmatbetmatbetcasino siteleriDeneme Bonusu Veren SitelerDeneme Bonusu Veren SitelercasibomjojobetzirvebetcasibomGrandpashabet destekgrandpashabet girişholiganbetGrandpashabetcasibomCasibomCasibomCasibomjojobet girişgrandpashabetcasibomgrandpashabetholiganbetLaatste nieuwsgrandpashabetjojobetjojobet girişjojobetjojobet giriş