Acasă Postări recente Ambasadorul Cehiei, impresionat de tradiția industrială și de Transfăgărășan

Ambasadorul Cehiei, impresionat de tradiția industrială și de Transfăgărășan

0

Întâlnire oficială cu miză importantă la nivel județean, marți, 31 martie, la sediul Consiliului Județean Argeș, unde președintele instituției, Ion Mînzînă, l-a primit pe Excelența Sa Martin Košatka, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republica Cehă în România. La discuții au participat reprezentanți ai administrației locale, mediului universitar și economic, printre care vicepreședintele CJ Argeș Adrian Bughiu, prefectul Ioana Făcăleață, dar și oficiali ai Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Centrul Universitar Pitești și ai Camerei de Comerț Argeș. În cadrul întâlnirii, Ion Mînzînă a evidențiat relațiile solide dintre România și Republica Cehă, punctând o colaborare industrială de tradiție. Un exemplu relevant adus în discuție a fost barajul Vidraru, unde, încă din 1966, au fost montate turbine produse de compania cehă Škoda – un detaliu care a atras atenția ambasadorului. Șeful administrației județene și-a exprimat deschiderea pentru extinderea cooperării în domenii precum turismul, cultura și educația, mizând pe potențialul Argeșului de a atrage parteneriate externe. De partea cealaltă, ambasadorul Martin Košatka a declarat că județul Argeș nu îi este deloc străin, acesta vizitând zona de mai multe ori, inclusiv în calitate de geolog. Oficialul ceh a vorbit și despre o vizită recentă, realizată anul trecut de președintele Republicii Cehe, care, în cadrul unei deplasări private, a inclus în itinerariu și Transfăgărășanul. Diplomatul a remarcat similitudinile economice dintre cele două regiuni, subliniind că atât Argeșul, cât și Republica Cehă au economii puternic ancorate în industria auto și domeniile conexe.

Jojobet GirişnieuwsmatbetLaatste nieuwsultrabetjojobetCasibom GirişmatbetgrandpashabetjojobetMadridbetJojobetjojobetJojobetjojobetHoliganbetjojobetJojobetjojobetjojobetcasibomcasibomcasibomcasibomcasibom girişchild pornümraniye escortBetpasultrabetbetcioHoliganbetGrandpashabetGrandpashabetHoliganbetHoliganbetjojobet girişjojobet girişjojobet