Motociclist de 17 ani, sancționat în Pitești pentru condus agresiv
Un adolescent de 17 ani din Pitești a fost sancționat de polițiștii rutieri după ce a fost surprins conducând agresiv un motociclu pe una dintre cele mai circulate artere din municipiu.
Incidentul a avut loc în ziua de 19 aprilie, pe strada Calea București, unde tânărul, aflat la ghidonul unui motociclu din categoria A1, a atras atenția polițiștilor prin comportamentul său periculos în trafic. Potrivit oamenilor legii, acesta accelera în mod repetat motorul, generând zgomot și intimidând ceilalți participanți la trafic, punând astfel în pericol siguranța circulației. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au intervenit și au luat măsuri imediate. Minorul a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Ca măsură complementară, permisul de conducere i-a fost reținut, fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Tânărului i-a fost eliberată o dovadă înlocuitoare.
Polițiștii reamintesc că adoptarea unui comportament agresiv în trafic reprezintă un pericol real pentru toți participanții la circulație și anunță că astfel de abateri vor fi sancționate ferm. n














