Atenție, șoferi!
Primăria municipiului Câmpulung transmite un avertisment clar pentru toți conducătorii auto: parcarea în zona centrală nu mai este tratată cu indulgență, iar verificările vor fi intensificate în perioada următoare. Autoritățile anunță controale zilnice ale Poliției Locale, cu scopul de a sancționa șoferii care nu achită taxa de parcare.
Măsura vine în contextul aplicării Regulamentului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 23/2019, care stabilește obligația clară de plată pentru orice autoturism care ocupă un loc de parcare în zona centrală a municipiului .
Potrivit reprezentanților administrației locale, plata se poate face rapid, prin mai multe metode electronice. Una dintre cele mai utilizate variante este trimiterea unui SMS la numărul 7420, cu tarife diferențiate în funcție de durata staționării: 1 leu pentru 30 de minute, 2 lei pentru o oră și 6 lei pentru o zi întreagă. De asemenea, șoferii pot folosi aplicațiile mobile dedicate, accesibile prin scanarea codurilor QR amplasate în zona parcărilor.
Pentru cei care tranzitează frecvent centrul orașului, există și varianta abonamentelor, cu tarife de 120 de lei pe lună, 200 de lei pe trimestru sau 400 de lei pentru șase luni.
Taxa de parcare se aplică în intervale orare bine stabilite: de luni până vineri între orele 08:00 și 18:00, iar sâmbăta între 08:00 și 14:00. Duminica, parcarea rămâne gratuită.
Autoritățile locale avertizează că echipajele de control vor folosi inclusiv sisteme moderne de verificare, precum platforma digitală PICONET, pentru a identifica rapid șoferii care nu respectă regulile.
„Plata parcării nu este doar o obligație legală, ci și o dovadă de respect față de ceilalți participanți la trafic și față de comunitate”, transmit reprezentanții Primăriei.
În acest context, șoferii sunt sfătuiți să se conformeze regulilor pentru a evita sancțiunile și pentru a contribui la o mai bună organizare a traficului în zona centrală a municipiului.














