Municipiul Pitești găzduiește, pe 24 aprilie 2026, cea de-a doua ediție a Simpozionului „Carol Davila”, un eveniment dedicat temei „Sănătate și Educație”, care va reuni personalități marcante din domeniul medical și academic. Manifestarea are loc la Centrul Multifuncțional „Filarmonica Pitești”, începând cu ora 10:00, și va include comunicări științifice, dar și alocuțiuni susținute de specialiști din mediul universitar, medical și instituțional, atât din România, cât și din străinătate. Evenimentul susţinut de Marea Lojă Naţională din România aduce la Piteşti profesori univarsitari şi reputaţi medici în patologii ale neurochirurgiei, cardiologiei, urologiei, personalităţi ale vieţii medicale, reprezentanţi ai administraţiei, ai mediului educaţional şi social. Organizatorii anunță că participanții vor fi primiți începând cu ora 09:30, în zona de recepție a centrului, iar evenimentul își propune să creeze un cadru de dialog și schimb de experiență în domenii esențiale pentru societate. La simpozion participă rectori ai Universităților, Viorel Jinga, Sorin Câmpeanu și Mihnea Costoiu. Simpozionul este organizat cu sprijinul mai multor instituții importante, printre care Primăria Municipiului Pitești, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Centrul Universitar Pitești, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Colegiul Medicilor din România. În aceeași zi, de la ora 19:30, participanții sunt invitați la un cocktail organizat la Restaurant Sierra, din cartierul Trivale, eveniment menit să faciliteze interacțiunea într-un cadru informal. Simpozionul „Carol Davila” se conturează astfel ca un reper important pe agenda evenimentelor academice și medicale din Argeș, aducând în prim-plan teme de actualitate și contribuind la consolidarea colaborării între specialiști.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525













