Accident la Mihăești:
Un accident rutier s-a produs în comuna Mihăești, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune.

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. În urma impactului, trei persoane au fost implicate, iar o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată, monitorizată și evaluată de echipajul SMURD.
Din fericire, nu au existat persoane încarcerate. Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și eliminarea oricărui pericol la locul accidentului.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști.














