Din punctul meu de vedere
Avem în România peste 100.000 de ONG-uri, iar ponderea lor în PIB este de 1,5%. ONG-urile aduc bani din sponsorizări. Nu se știe de unde. Nu este obligatoriu prin lege să fie publică lista completă a sponsorilor. O bună parte dintre aceste ONG-uri sunt societăți caritabile, culturale, sociale. Peste 1000 sunt fie declarate în mod clar ca având caracter politic, fie spun că se ocupă de anticorupție, mediu, drepturi civile. Se crede că între 2000 și 4000 de ONG-uri primesc finanțări din exterior.
Românul care analizează viața politică a țării și actorii ei principali nu știu ce se întâmplă în rețeaua de ONG-uri, deoarece este vastă și parțial netransparentă. În mod abuziv, în dictaturi, ONG-urile fie sunt interzise, fie li se limitează drastic activitatea, în schimb, în democrații sunt protejate.
Totuși, putem observa că în statele democratice s-a ajuns la situația paradoxală în care ONG-urile sunt atât de protejate încât devin organizații semi-secrete. Românii știu până la sațietate cum acționează în spațiul public principalele partide, s-au săturat să tot audă de PSD, PNL, USR, AUR etc., dar n-au habar cu ce se ocupă organizații precum Corupția Ucide, Agent Green, Reset, Codrii Iașilor, Grupul de Inițiativă Civică “În Stradă”, Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara, Societatea Timișoara, Freedom House România, #activAG Pitești, Asociația Împreună pentru A8, Activism Civic Craiova, Brașov Community, Rezistența Civică Galați, VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție, Inițiativa România, Asociația Civica, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Centrul pentru Inovare Publică, Asociația Respiro Human Rights Research Centre, Miliția Spirituală, Bankwatch Romania, Dexonline.
Acestor organizații presa nu le poate solicita informații în baza legii.
Doamne ajută, ONG-urile sunt practic societatea civilă, e normal să le apărăm. Pe de altă parte, știm că, de exemplu, toate ONG-urile amintite mai sus și încă vreo câteva i-au scris o scrisoare președintelui Nicușor Dan în care l-au criticat pentru numirea șefilor parchetelor principale. Unul dintre aceste ONG-uri se numește VeDem Just. N-am nicio treabă cu organizația respectivă, dar numele ei este umoristic, dacă nu cumva monstruos de orgolios.
ONG-urile sunt libere să se exprime pe Facebook, dar spre deosebire de ceilalți români ele se exprimă pe bani și, din câte se pare, pe bani mulți. ONG-urile creează curente de opinie care vin adeseori ca un tsunami și lovesc opinia publică, măturând unele păreri și impunând altele.
De curând, PSD a anunțat că iese de la guvernare deoarece nu îl mai vrea pe Bolojan. A fost ca un cutremur în Pacific. Știm că după fiecare cutremur major în apele oceanului, urmează un tsunami. Am știut așadar că pe rețelele de socializare vine valul monstruos, iar el a venit. Cei care nu îl plac pe Ilie Bolojan nu au știut unde să se ascundă în fața acestui tsunami. Dacă nu se ascundeau ar fi fost distruși, așa cum se întâmplă când apar astfel de fenomene. Unii, cărora le place surfing-ul, s-au urcat pe val și au dorit să îl călărească și ei, ca să fie în rândul lumii bune. Ideea pe care o purta cu el acest tsunami era că Ilie Bolojan este salvatorul României, în rând cu Kogălniceanu, Brătienii, Maniu, Coposu.
Puțini au fost cei care au rezistat acestui tsunami, iar printre ei se numără și cineva care a scris:
”Domnul Ilie Bolojan bate toba: „Am redus deficitul!” Aplauze, confetti, poze pentru presă.
Dar să vedem ce se ascunde în spatele acestei „performanțe”. Deficitul nu a scăzut pentru că s-au făcut reforme. A scăzut pentru că au sărăcit oamenii. Simplu, brutal, cinic.
Marea „performanță” constă în salarii tăiate, pensii înghețate, alocații pentru copii tăiate, taxe și impozite majorate. Au fost striviți antreprenorii români, în timp ce corporațiile străine au răsuflat ușurate. Și când tot nu le-au ieșit cifrele, au trecut la scamatorii contabile: 12 miliarde de lei tăiate din investiții publice – adică drumuri nefăcute, spitale neîncepute, școli amânate până la calendele grecești – plus un artificiu de manual de prestidigitație financiară: au transformat împrumuturile din PNRR în granturi, pe hârtie, și hop! – încă 0,6% din PIB „câștigat” din pix.
Fără aceste manevre de iluzionism contabil, deficitul real în 2025 ar fi fost 9,14% din PIB. Adică aproape identic cu 2024, când era 9,3%. Cu alte cuvinte: zero progres real. Zero”.
Totuși, oameni simpli sunt vrăjiți de propagandă. La o postare în favoarea lui Bolojan, cineva scrie: ”Trăiesc singură, la țară, cu 1000 de lei venit, cu șapte câini și multe pisici, dar îl ador pe Bolojan”. Ce înseamnă, în această exprimare cuvântul ”trăiesc”? Cuvântul ”ador” știu însă că face parte din acele trăiri fanatice care apar la unii oameni. Să reținem că Ilie Bolojan este adorat de către unii români. Adorat a fost și Iohannis.
Revenind la oile noastre, se observăm că dacă politica se derulează în spatele ușilor închise, activitatea ONG-urilor se desfășoară în spatele unor uși pe care românii nu au cum să le deschidă. Situația ar putea avea o strânsă legătură cu privatizarea companiilor profitabile. Ilie Bolojan ia în calcul metoda Accelerated Book Building (ABB), un mecanism prin care acțiunile sunt vândute rapid, de regulă către investitori instituționali. A apărut un document semnat de șeful Cancelariei, Mihai Jurca, datat 15.04.2026, care solicită informații de la Ministerul Transporturilor și de la conducerea Aeroportului Internațional Henri Coandă. Stă scris astfel: „În contextul unei pregătiri cu un potențial investitor, la care vor fi invitați reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, vă adresăm rugămintea de a ne sprijini în obținerea unor informații oficiale de la Aeroportul Internațional Henri Coandă”. Pentru cine citește aceste rânduri este clar că guvernul știe către cine va orienta pachetul de acțiuni ale aeroportului. O întrebare simplă: oare îi vine greu acelui cumpărător privilegiat să finanțeze câteva ONG-uri care să îl susțină zgomotos pe Ilie Bolojan?
Cred că românii ar trebui să fie mai atenți la nuanțe și mai rezervați în opinii. Mai cred că ar trebui să ne ferim de efuziuni față de un partid sau un politician, dar toate astea presupun o maturitate la care poporul nostru nu avea cum să ajungă în numai 36 de ani de democrație.
Rămâne memorabil comentariul despe care am vorbit mai sus: ”Trăiesc singură, la țară, cu 1000 de lei venit, dar îl ador pe Bolojan”.
Opinia publică are bolnavii ei nevinovați. n
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
