Etapa a 6-a din play-off-ul SuperLigii României a decis și prima echipă care nu mai are șanse matematice la câștigarea titlului.
Astfel, runda s-a încheiat luni seara, odată cu meciul FC Argeș – U Craiova, 0-1. După acest rezultat s-a aflat și prima formație retrogradată matematic. În acest sens, victoria de la Mioveni i-a propulsat pe cei de la U Craiova în fruntea clasamentului, cu 42 de puncte, la 3 lungimi distanță de U Cluj, ocupanta locului secund. De cealaltă parte, FC Argeș, surpriza sezonului regulat din SuperLigă, a rămas pe ultimul loc din play-off, cu 30 de puncte. Astfel, cu 4 etape rămase de jucat, piteștenii se află la 12 puncte distanță de primul loc și nu mai au șanse matematice la câștigarea titlului. Chiar dacă și-ar câștiga toate meciurile, iar oltenii nu ar mai înregistra niciun punct și ar fi le egalitate, gruparea din Bănie ar beneficia de clasarea mai bună din clasament, de la finalul sezonului regulat. Craiova a început play-off-ul de pe prima poziție. Totuși, FC Argeș nu rămâne fără obiectiv în acest sezon. Formația antrenată de Bogdan Andone se luptă în continuare pentru a ocupa un loc care să asigure prezența în preliminariile cupelor europene. În ultimele 4 etape rămase de jucat, FC Argeș se va duela cu U Cluj (deplasare), Dinamo (deplasare), Rapid (acasă) și CFR Cluj (deplasare).
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525












