Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă până la meciul de aseară, de 96 de ori (nu sunt incluse meciurile de baraj), de 55 de ori s-au impus bucureștenii, de 27 de ori au câștigat piteștenii, iar alte 14 partide s-au terminat la egalitate. Primul duel a avut loc pe 20 august 1961, Dinamo Piteşti – Dinamo București 3-4 şi a consemnat debutul argeşenilor în Divizia A. Au marcat Fl. Halagian, V. Lovin – dublă, respectiv C-tin Frăţilă, Vasile Alexandru, Ghe. Ene – dublă. Pentru bucureşteni, acel joc avea să dea startul celei mai bune perioade interne, singura în care au câştigat patru titluri la rând (1961/1962, 1962/1963, 1963/1964, 1964/1965). Întâia victorie din contul piteştenilor în campionat a venit pe 26 septembrie 1965, 2-1 pe teren propriu, meci în care Nicolae Dobrin a deschis scorul în primul minut. Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat pe 19 iunie 1974, Dinamo – FC Argeş 7-0. În ciuda succesului categoric reuşit de bucureşteni, aceştia au pierdut campionatul în faţa Universităţii Craiova, care a remizat la Ploieşti şi a câştigat în premieră titlul. Cele mai multe goluri s-au marcat pe 13 iunie 1976, Dinamo – FC Argeş 7-1. Dintre toate cele 96 de confruntări, meciul din 24 iunie 1979, Dinamo – FC Argeş 3-4 a fost cel mai spectaculos şi a rămas în memoria microbiştilor drept „cea mai frumoasă finală de campionat din istorie”. După prestația excepţională, „Gâscanul” a primit nota 10 din partea trimisului „Sportului”, Ioan Chirilă, care nota: „«Diavolul» Dobrin și-a exercitat dreptul de veto. A declanșat contraatacul de 1-1, împotriva cursului jocului, a reușit marele sprint al desprinderii, în minutul 69, permițându-și și luxul de a oferi, în autograf, ultimul gol al campionatului”. Doar două remize albe s-au consemnat de-a lungul timpului, ambele pe terenul piteştenilor (26 septembrie 1984; 23 martie 1997).
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525














