Controale masive pe șoselele din Argeș:
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Argeș au intensificat controalele pe drumurile din județ, în ultimele 48 de ore, în cadrul unor acțiuni ample desfășurate pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea comportamentelor periculoase în trafic.
Verificările au fost coordonate de Serviciul Rutier Argeș, împreună cu structurile rutiere ale polițiilor municipale și orășenești, principalele ținte ale controalelor fiind viteza excesivă, conducerea sub influența alcoolului și consumul de substanțe psihoactive.
Acțiunile se desfășoară și în contextul campaniei europene ROADPOL Truck&Bus, organizată în perioada 4–10 mai, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române. Operațiunea vizează verificarea transportului rutier și creșterea siguranței pe drumurile publice.
În cadrul activităților, polițiștii argeșeni au organizat 164 de filtre rutiere, alături de efective de ordine publică și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul transportului rutier, respectiv Registrul Auto Român și I.S.C.T.R.. Pe parcursul controalelor au fost efectuate 583 de testări cu aparatele din dotare, pentru depistarea șoferilor care au consumat alcool sau substanțe cu efect psihoactiv. Bilanțul acțiunilor indică sute de abateri constatate în trafic. Polițiștii au aplicat peste 750 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 200.000 de lei. Totodată, au fost reținute 38 de permise de conducere și retrase 34 de certificate de înmatriculare, ca urmare a neregulilor descoperite.
Viteza excesivă rămâne una dintre principalele probleme identificate în trafic. Din totalul sancțiunilor aplicate, 100 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză, iar în 10 cazuri șoferii au rămas fără permis după ce au fost surprinși circulând cu peste 50 km/h peste limita admisă.
Polițiștii rutieri anunță că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, în încercarea de a reduce numărul accidentelor grave și de a responsabiliza participanții la trafic. n
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525














