Acasă Postări recente Permise suspendate, mașini trase pe dreapta

Permise suspendate, mașini trase pe dreapta

0

Razie rutieră la Costești!

Polițiștii rutieri din Costești au desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea indisciplinei în trafic și prevenirea accidentelor rutiere, controalele având loc atât în mediul urban, cât și în localitățile rurale aflate în zona de competență.
Acțiunea organizată în data de 16 mai de către polițiștii din cadrul Formațiunea Rutieră Costești a avut ca obiectiv principal reducerea principalelor cauze generatoare de accidente, în special viteza excesivă și nerespectarea regulilor de circulație. În timpul verificărilor, oamenii legii au controlat 24 de autovehicule și au legitimat peste 30 de persoane. Totodată, polițiștii au efectuat 24 de testări cu aparatele din dotare, pentru depistarea consumului de alcool sau a altor substanțe interzise. Bilanțul acțiunii a fost unul consistent. Polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 8.100 de lei, toate pentru încălcări ale prevederilor OUG 195/2002.
În plus, au fost dispuse și măsuri complementare severe. Trei șoferi au rămas fără permis de conducere, dintre care doi pentru depășirea vitezei legale și unul pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, polițiștii au retras trei certificate de înmatriculare pentru nereguli constatate la autovehicule. Unul dintre cele mai grave cazuri descoperite în cadrul acțiunii a fost cel al unui bărbat de 30 de ani, din Rociu, surprins de aparatul radar circulând cu 109 kilometri pe oră într-o zonă unde limita legală era de 50 km/h. Pentru viteza excesivă, conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Polițiștii i-au eliberat o dovadă înlocuitoare.
Reprezentanții IPJ Argeș anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în contextul în care viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor grave produse pe drumurile din județul Argeș.

 

Jojobet Girişhttps://www.letmejizz.co/tag/xhamster/primebahiscasibomjojobetcasibommariobetMadridbetextrabetbetpark girişgrandpashabetromabetromabetDeneme Bonusu Veren Sitelergrandpashabet kayıp bonusugrandpashabet kayıp bonusuholiganbetgrandpashabetjojobetjojobetJojobet Girişgrandpashabet telegramgrandpashabet girişcasibomCratosroyalbetholiganbetGrandpashabetGrandpashabetMeritkingcasibomjojobetCasibomgrandpashabetjojobet girişjojobet girişgrandpashabetjojobet girişcasibom