Din punctul meu de vedere
Resping ca fiind nedrept și de prost-gust atacul suburban la adresa masei de susținători ai AUR. A-i acuza pe 30-40 % dintre români că sunt inculți înseamnă să pornești de la premisa aberantă că România ar trebui să fie o țară în care toți cetățenii au studii superioare și biblioteci personale. În plus, ar trebui să postulăm că bunătatea și înțelepciunea merg mână în mână cu nivelul cultural, ceea ce e departe de adevăr. Totuși, Facebook abundă în atacuri la adresa auriștilor ca oameni, nu ca susținători ai unei ideologii. Se afirmă că ar fi idioți, nespălați, imorali, hoți, violenți, lipsiți de capacitatea de a se bucura de deliciile vieții în sensul călătoriilor, al cărților bune, al muzeelor, al sălilor de concert. Paul Collier, profesor la Oxford, spune următoarele:
”În cel mai bun caz, educația ne sporește empatia, permițându-ne să ne punem în locul altor persoane. În practică însă aceasta face exact opusul, distanțându-i pe cei care au succes de anxietățile comunităților obișnuite”.
Consider că românii educați și pro-europeni ar face bine să îi înțeleagă pe auriști, să îi iubească pe cât se poate în sensul creștinesc al termenului, să îi respecte ca fiind în majoritate oameni cu calități evidente și cu un aport de netăgăduit la nivelul economic și social al României. Imaginați-vă ce coșmar ar deveni societatea dacă adepții AUR ar decide să stea acasă 24 de ore, nici mai mult, nici mai puțin.
O incursiune în mintea și sufletul susținătorilor AUR este absolut necesară pentru a nu-i mai considera infernali, în sensul în care Sartre formula că ”L’enfer, c’est les autres”.
Premisa de bază este că toți suntem mai mult sau mai puțin auriști, în sensul că devii aurist deoarece ești speriat de prezent și mai ales de viitor. Trei sunt sursele principale din care își extrag anxietățile adepții AUR: accelerarea progresului tehnologic, capacitatea rețelelor sociale de a ierarhiza în funcție de fericire și disperarea de a fi validat într-o lume care te ignoră. Să discutăm despre asta.
Oamenii văd la televizor că IA vine peste omenire mai rapid ca o ploaie de vară. Mulți știu că nu vor face față schimbării precum nu au făcut față nici în trecut unor provocări mai puțin agresive. Nu au înțeles, începând cu școala primară, nici matematica, nici gramatica, nici valorile estetice. Le-a fost mai simplu cu partea aceea a istoriei care vorbește despre eroi precum Burebista, Decebal, Ștefan cel Mare. Poate știu să folosească calculatorul pentru activități banale precum poșta electronică, postările pe Facebook sau comunicarea pe whatsapp, dar le vine greu spre imposibil să considere laptopul o unealtă cu multiple valențe capabilă să rezolve probleme care să aducă un venit constant. Economia ca știință le este străină, democrația rămâne un concept cețos, teoria statului de drept este prea complicată. Ce faci dacă te regăsești în această categorie, te sinucizi? Nu! Încerci o alternativă, iar AUR ți-o pune pe tavă.
Facebook îi lasă pe toți în urmă – iată o afirmație tot mai des întâlnită. Fiecare om care intră pe rețeaua de socializare ajunge să se compare cu alții care par mai nefericiți, dar și cu unii evident mai fericiți. Dacă ar fi să existe o uzină de fabricat frustrări, atunci ea s-ar numi Facebook. Desigur, cei cu posibilități financiare mai ridicate, cei tari în cuget, cei care știu că o carte bună este mai valoroasă decât un loc la clasa business au o șansă să reziste smintelii. Facebook și Instagram tulbură acele ape adânci despre care vorbește Freud în ”Angoasă în civilizație”. Freud susține că două instincte umane fundamentale – cel sexual (Eros) și cel agresiv/distructiv (Thanatos) – trebuie reprimate sau „domesticite”. Civilizația redirecționează această energie spre muncă și creație (sublimare), însă reprimarea lor generează vinovăție și nefericire. Când nu ești capabil de o muncă apreciată social, iar despre creație nici nu poate fi vorba, ceea ce îți rămâne este reprimarea dureroasă a sexualității și a mâniei.
Dacă grupul nu te apreciază, iar societatea te marginalizează, mori cu zile. Te culci și te trezești cu senzația că există un ”sistem” care îți vrea răul. Îți vine să violezi, dar te temi, ai vrea să îi pălmuiești pe bogați, dar te pândește pedeapsa. Există vreo ieșire din această stare mizeră?
Da, există. În primul rând, există Guru, care îți spune că ești nobil din născare deoarece te tragi din ”vlahii din Valahala”. Același șarlatan te asigură că IA poate fi ignorată deoarece viitorul țării constă în industria calului și fermele de familie. Există apoi o organizație numită AUR în care se adună toți cei care simt aceleași frici pe care le simți și tu. AUR îți oferă senzația că nu ești singur, că te afli la adăpost de viitor. AUR este realitatea paralelă care te scoate din realitatea obiectivă, este alcoolul politic care nu costă nimic și care te face să halucinezi frumos. După ce te-ai îmbătat cu AUR capeți adicție și încă nu s-a inventat acel sanatoriu care să îi trateze pe bolnavi de suveranism.
Ei bine, doamnelor și domnilor, cam așa stau lucrurile. Suveraniștii, georgiștii, auriștii sau cum doriți să îi numiți sunt oameni, nu pleavă socială. Adesea, se dovedesc oameni de ispravă, uneori chiar eroici, oricum, nu puțini sunt cei care au familii iubitoare și cresc copii frumoși. Faptul că au devenit extremiști politic și utopici economic nu ar trebui să fie un stigmat deoarece așa e lumea de la începuturile ei, cu adaptați, mai puțin adaptați și neadaptați. Oricum am fi, suntem contemporani, suntem conaționali și condamnați să înfruntăm viitorul împreună.
Nu ar fi rău, în această situație, dacă ne-am și iubi puțin. n
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
