Din punctul meu de vedere
Guvernele vin și pleacă, dar mintea strâmbă a românilor și apucăturile de pompier retardat ale mass-media se schimbă greu. Indiferent cine va fi la guvernare, dacă vom continua să judecăm ca analfabeții funcțional și dacă presa ne va alimenta prostia cu propria-i prostie, nu ne va merge mai bine, dimpotrivă.
Ce titluri am putut citi în ultimele zile:
- Înregistrare scandaloasă cu ministrul Culturii înjurând interesul național al României”. (Euronews).
- Lider UDMR îi cere demisia ministrului Culturii după apariția unei înregistrări în care Demeter înjura interesul național (Digi 24).
– Demeter András István, înregistrat înjurând interesul național, a demisionat (Adevărul).
Etc.
Știrea falsă s-a propagat ca pârjolul. În fond, înregistrarea scoate la iveală exact contrariul, în sensul că Demeter András István nu și-a băgat nimic în interesul național, ba chiar l-a apărat. Să recitim textul:
Demeter Andras Istvan:
„Zic: Doamna procuror, puteți să vă jucați cât vreți, dar dacă eu mă enervez, eu mă duc acum, că încă suntem în consiliul de administrație – toți ceilalți care am votat banii ăștia încă suntem în conducerea radioului -, mergem frumos, îi anunțăm pe ruși, vindem radioul cu 5 milioane (n.red., de euro), dumneavoastră nu mai aveți pretinsul prejudiciu, statul român va câștiga, va fi pe profit. Și îmi bag p**a în interesul național, pentru că eu sunt ungur! Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare, și dumneavoastră mă f**ți cu p**a îndoită aicea”.
Ce spunea, cu adevărat, Demeter András István este că dacă s-ar duce, la nervi, și ar vinde Radioul în discuție rușilor, asta ar înseamna că și-ar băga p**a în interesul național, mai ales că ungurii sunt acuzați pe nedrept că fac asta.
Formularea apare într-un scenariu ipotetic și polemic:
- „dacă eu mă enervez… mergem frumos, îi anunțăm pe ruși, vindem radioul…”
- urmat de „și îmi bag p**a în interesul național, pentru că eu sunt ungur”.
Din punct de vedere sintactic și pragmatic, propoziția poate fi înțeleasă astfel:
- vorbitorul descrie o conduită extremă, ipotetică și provocatoare;
- iar expresia vulgară apare ca parte a acelui scenariu imaginar, nu neapărat ca o declarație directă de principiu sau de intenție reală.
Mai mult, continuarea:
- „dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare” sugerează că el încearcă să spună contrariul: că, în realitate, nu a procedat împotriva interesului statului și că a protejat patrimoniul/publicul mai bine decât alții.
Prin urmare, afirmația:
„ministrul insultă interesul național” este interpretativă și nu rezultă inevitabil din text.
Diferența este importantă atât semantic, cât și juridic. O formulare mai exactă ar fi:
„ministrul folosește o expresie vulgară într-un scenariu ipotetic legat de interesul național”.
În astfel de texte, diferența dintre:
- afirmație directă, ipoteză retorică, ironie, reductio ad absurdum și asumarea efectivă a unei poziții este esențială. În spațiul public, formulările sunt adesea extrase din context și reinterpretate maximal, dar analiza semantică atentă trebuie să țină cont de întregul lanț condițional și de intenția discursivă aparentă.
Nici presa, nici majoritatea românilor nu s-au obosit sau nu au putut, fiindcă atât i-a dus capul, să gândească fragmentul incriminat în context.
În 1990, a apărut minunata carte a lui J.-F. Revel ”Cunoașterea inutilă”. În prima ediție românească, la paginile 54 – 57, este descris cazul lui Philipp Jenninger, președintele Bundastagului, care, în 1988, a afirmat într-un discurs care comemora Noaptea de Cristal, că ar trebui să existe o vinovăție a întregului popor german. Dacă Jenninger s-ar fi mărginit să exprime regrete și condoleanțe, nu s -ar fi întâmplat nimic, dar discursul l-a dus la demisie. Presa a interpretat că președintele Adunării l-ar fi exonerat pe Hitler de vinovăție. Abia la 48 de ore de la eveniment și abia a doua zi după demisie, ”La Stampa” a recunoscut eroarea de interpretare.
La noi, ca și pe timpul lui Caragiale, presa este făcută și citită de ”roadele seci ale școalei”, cărora le este peste putință să ducă o analiză mai amplă la bun sfârșit, iar dacă ar reuși, oricum ar prefera să gândească scandalos.
În cartea sa intitulată ”Dublul regim (diurn/nocturn) al presei, Șerban Foarță își propunea ”să deceleze și (d)enunțe diverși factori care fac ca presa, presa unanimă, să alunece dinspre diurn, spre nocturn și/sau nocticol: să întrețină mari psihoze, un fantasmatic colectiv, un univers inconsistent de năluciri și aparențe (asemenea peșterii lui Platon), să se transforme dintr-un vas în sursă de evenimente, să informeze deformând, să malformeze informând, să intoxice sau să manipuleze”.Partea superioară a formularului
Revenind la J.-F. Revel, acesta scria în amintita carte: ”Nu întâlnim la tot pasul ziare, reviste, emisiuni, dezbateri eletorale, campanii de presă care răvășesc realitatea, caracterizându-se printr-un conținut a cărui sărăcie informațională nu este întrecută decât de falsitatea ei?”.
Un medic slab poate omorî câțiva oameni, dar până la urmă, va fi demascat, un profesor nepregătit va fi suplinit în altă perioadă de profesori buni, dar atunci când în presă și în mentalitatea socială a unui popor se cuibăresc setea de scandal, lenea de a gândi și fudulia de a crede că le știi pe toate și îi poți judeca pe toți, atunci are de suferit o țară întreagă. Ne plângem de clasa politică fără să înțelegem că ”lemnul strâmb” al opiniei publice și al mass-media din România face ca tot ce alegem să fie strâmb.
Atunci când prostia se combină cu răutatea, la nivel de masă, cauți zadarnic salvarea de la guvern.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
Partea inferioară a formularului
