Din punctul meu de vedere
Ați auzit, probabil de Sindromul Florența sau sindromul Stendhal. În cartea sa din 1817, „Napoli și Florența: O călătorie de la Milano la Reggio”, Stendhal a povestit ce i s-a întâmplat când a vizitat Bazilica Santa Croce din Florența, locul de înmormântare al mai multor eroi personali ai săi, Michelangelo, Galileo și Machiavelli. „Eram într-un fel de extaz”, a scris el. „Absorbit în contemplarea frumuseții sublime… Am ajuns în punctul în care se întâlnesc senzații celeste… Totul vorbea atât de viu sufletului meu”. Asta nu e tot, deoarece scriitorul se simțea rău. „Aveam palpitații ale inimii, ceea ce în Berlin se numește „nervi”… Mergeam cu teama de a cădea”.
„Sindromul Florența” sau sindromul Stendhal este o reacție psihosomatică – arta sau frumusețea copleșesc atât de mult privitorul încât acesta experimentează de la creșterea ritmului cardiac până la amețeli..
În 1979, șefa secției de psihiatrie a Spitalului Santa Maria Nuova din Florența, Graziella Magherini, a observat peste 100 de turiști afectați de aceeași extazie artistică, inventând oficial termenul „sindromul Stendhal”. Deși este departe de a fi o boală oficială, diagnosticabilă, unii susțin că „există dovezi substanțiale că sindromul Stendhal este real și unic pentru Florența”.
Cândva, m-a preocupat psihopatologia și am o licență în domeniu. Ca atare, cred că există un sindrom Stendhal pe dos, în sensul că mă încearcă diverse reacții psihosomatice în fața spectacolului politicii românești de azi. Ca și Stendhal, am început să am palpitații și vertijuri, stări de rău, în fața evenimentelor din spațiul public pe care încerc să le comentez. Urâțenia extremă este la fel de pernicioasă ca și frumusețea fără margini.
Desigur, în aproape patru decenii de așa-zisă libertate am întâlnit personaje și situații dintre cele mai diverse, capabile să stârnească repulsie, dar parcă niciodată ca acum nu s-a ajuns la paroxism. Puteam asimila și aglutina oameni politici, fapte și întâmplări, pornind de la paradigma democrației. Ne puteam mângâia cu ideea că într-o societate democratică există jocuri de interese, inteligență și prostie, minciună și adevăr, așa încât ar trebui să ne bucurăm de acest spectacol fantastic, diametral opus față de dictatură. Dintr-o dată, totul a devenit hidos, insuportabil, nejustificabil.
Totul a început cu Bolojan. Acest personaj rudimentar, aproape neanderthalian, a încercat să ne convingă de faptul că este salvatorul națiunii, că poate fi pus alături de Kogălniceanu, Brătieni, Maniu și Coposu, în vreme ce el este o creatură banală devenită malefică din pricina ambiției patologice de a părea ceea ce nu este. Nu vreau să repet chestiuni știute, precum că a luat bani de la bolnavii de cancer și de la veteranii de război, vin doar cu ultimele informații referitoare la ceea ce a făcut decând a fost demis.
Cine sunt oamenii care ar trebui să îi aprindă lumânări binefăcătorului Bolojan în fiecare seară, se întreabă Florin Ursache, care pune la dispoziția opiniei publice un domentar elocvent. ”După ce moțiunea de cenzură i-a fost votată pe 5 mai 2026 cu 281 de voturi, premierul demis Ilie Bolojan nu a predat puterea. A rămas în funcție ca premier interimar și a folosit fiecare zi din acea fereastră pentru a coloniza instituțiile statului cu oameni de-ai lui”.
ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice)
Data: 6 mai 2026, la o zi după demitere.
Decizia prim-ministrului nr. 178/6 mai 2026, publicată în Monitorul Oficial.
Cine a fost numit: Ionel Stoica, secretar general, înalt funcționar public, pe 6 luni, fără concurs.
Cine este Ionel Stoica: absolvent de Istorie, zero experiență în achiziții publice. A lucrat jurnalist la Evenimentul Zilei, Adevărul și ziare.com., ofițer de presă la Primăria Sectorului 1 sub Clotilde Armand, activist USR, a lipit afișe pentru Cătălin Drulă la alegerile pentru Primăria Sectorului 1.
Cum a ajuns acolo: surse politice citate de Mediafax arată că Stoica a fost adus inițial la cabinetul președintei ANAP, Raluca Rogoz (numită și ea pe filieră USR), de purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, apropiata lui Bolojan, cu care lucraseră împreună la ziare.com.
ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, instituția care acreditează spitalele)
Data: imediat după 5 mai 2026.
Ce s-a întâmplat: Valentin-Florin Ciocan, numit în 2022 de premierul Ciucă, a fost revocat.
Înlocuit cu: Venera-Luminița Copăescu, consilier superior în Ministerul Sănătății, numită prin decizie de premier publicată în Monitorul Oficial.
ANPCDDA (Agenția Națională Antidrog).
Data: 28 mai 2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 455
Cine a fost numită: Alina Mirela Bocai, numită președinte cu rang de secretar de stat, prin decizie semnată de Bolojan.
Fond de contragarantare.
Data: mai 2026
Ce s-a întâmplat: Ministerul Finanțelor anunțase public din august 2025 că desființează FRC, ca parte din “debirocratizare”. În realitate, a emis un ordin de numire a unei conduceri provizorii, majoritari din PNL.
HIDROELECTRICA (cea mai valoroasă companie listată la BVB, capitalizare ~80 miliarde lei)
Data: 29 mai 2026.
Ce s-a întâmplat: Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica l-a ales pe Iulius-Dan Plaveti CEO și pe Mihail-Dan Stan CFO. Formal, decizia aparține Consiliului de Supraveghere, nu lui Bolojan direct. Dar contextul spune altceva.
Bolojan era în acel moment ministru interimar al Energiei, adică reprezenta statul, acționarul cu 80% din Hidroelectrica. Celălalt candidat rămas în cursă, Bogdan Badea, s-a retras pe 21 mai invocând explicit presiuni politice. Presa a relatat că Plaveti a fost omul împins de Bolojan pentru a implementa proiectul de baterii de stocare în valoare de 1,5 miliarde de euro.
Cine este Plaveti: a condus ANRE (2010-2012), CFR Călători (2015-2017), TAROM (2016-2017), Hidroserv (2018-2021) și cel mai recent Complexul Energetic Oltenia (din 2024), compania cu cele mai mari probleme financiare din sectorul energetic de stat. CV-ul are 15 ani lipsă, primul job declarat oficial la 38 de ani.
Același om care a predicat “meritocrația”, “eficiența” și “statul fără sinecuri” a folosit 30 de zile de interimar pentru a plasa oameni de partid fără concurs în instituții cheie, de la jurnaliști fără nicio tangență cu domeniul, până la directori generali cu CV-uri discutabile la companiile de stat profitabile ale României.
Reforma lui Bolojan a fost reală. Doar că a reformat în favoarea lui PNL și USR.
Paroxismul paroxismului îl reprezintă Eugen Tomac. Este ca și cum după Bolojan nu ar fi putut să apară, potrivit legilor naturii, decât cineva precum acest individ onctuos, pe a cărui față se văd cu ochiul liber mediocritatea, carierismul, impotența.
Nu comentez rolul lui Tomac în viermuială deoarece m-a copleșit sindromul Stendhal pe dos.
Ce pastile să iau pentru acest sindrom?
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
