Echipa națională U18 a României, formată din jucători născuți în 2008 și pregătită de Marin Ion, a disputat două meciuri amicale în compania selecționatei similare din Cehia.
Din lotul tricolorilor face parte și portarul lui FC Argeș, Luca Crăciun. Dacă în primul joc cel pierdut cu 3-0, goal-keeper-ul piteștean a rămas pe bancă, în cea de-a doua partidă, Luca Crăciun a fost integralist în poarta României. Ambele partide s-au jucat în localitatea Lanžhot, din Cehia, după următorul program: # miercuri, 3 iunie, ora 16:00 (ora României):Cehia U18 – România U18 3-0 # sâmbătă, 6 iunie, ora 12:00 (ora României): Cehia U18 – România U18 0-1.
Micii tricolori, care au evoluat în 10 oameni aproape 40 de minute, au câștigat al doilea meci amical contra Cehiei cu scorul de 1-0, grație golului marcat de Andrei Roateș în debutul partidei, după numai 4 minute de joc. Pentru Naționala U18 urmează acum meciurile din turul 2 din preliminariile UEFA EURO U19 2027, programate în toamnă.
CEHIA U18 – ROMÂNIA U18 0-1
A marcat: Roateș (4)
România U18: 1. Crăciun – 3. Bădărău, 4. Cojocariu, 13. Alecsandroaie – 6. Vulpe (15. Coman 74), 16. Drăghici – 2. Gheorghe (8. Todoran 85), 11. Țăroi (17. Amarandei 74), 18. Batzula (5. Moisă 74) – 9. Roateș (19. David 74), 10. Bota-cpt (14. Luncașu 74) Rezerve: 12. Mocan – 7. Bordea, 20. Buțu, 22. Șucu Selecționer: Marin Ion n
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525














