Acasă Gheorghe Smeoreanu Am devenit o națiune emo, capabilă să se automutileze, ba chiar să...

Am devenit o națiune emo, capabilă să se automutileze, ba chiar să cocheteze cu suicidul

0

Din punctul meu de vedere

La această oră, poporul român e beat. Beat de cuvinte, de democrație, de ură, de ipocrizie, de spaimă. Avem de suportat efectele ingurgitării unui cocktail atât de periculos încât nu este exclus ca peste câteva luni să ne vedem la reanimare, tratați de FMI cu tăieri de pensii și salarii.

Avem o înclinație spre beție spirituală. În urmă cu 150 de ani, Titu Maiorescu publica eseul ”Beția de cuvinte”, în care vorbea despre fraza supraîncărcată și, prin aceasta, confuză, numind boala de care suferă flecarul “lipsă de idei”.

Beția de democrație face ravagii, fiecare tabără politică ridică isteric tonul în vreme ce Facebook se colmatează de aplauzele frenetice ale fanilor. E atâta ebrietate de libertate încât uităm că falimentul național bate la ușă. Atât ne trebuie, să nu rezolvăm cu PNRR și cu SAFE, pentru ca la iarnă să căutăm resturi prin tomberoanele economiei.

Toată lumea transpiră efluvii de ură și dispreț. Vin doar cu un exemplu din sute și mii. Un medic scrie pe rețeaua de socializare că premierul desemnat a apelat precis la operații estetice. ”De ce arată Eugen Tomac mai tânăr la 44 de ani decât majoritatea alegătorilor săi? La doar câteva zile după desemnarea sa ca Prim-ministru al României, Eugen Tomac apare în imagini cu un aspect aproape impecabil: frunte netedă, contur facial ferm, ten luminos și o expresie permanent odihnită. Diferența față de fotografiile din urmă cu 8-10 ani este evidentă și ridică întrebări. Întrebarea care se impune este simplă: cât din această „întinerire” se datorează doar unui stil de viață sănătos și cât este rezultatul intervențiilor estetice minim invazive: Botox, filler cu acid hialuronic, tratamente laser și proceduri de stimulare a colagenului?”

”Ajungă zilei răutatea ei” (Matei, 6,34).

Ipocrizia țâșnește prin toți porii liberalilor și useriștilor. Se declară prooccidentali, definesc partidul AUR drept grupare antidemocratică și putinistă, dar insistă ca Grindeanu să îi aducă la guvernare pe Călin Georgescu și George Simion doar pentru că știu că ”aiasta nu se poate, majestate”, vorba lui Lascăr Catargiu.

În ciuda unor structuri mentale încarnate, voi nota aici ceea ce cere PSD de la eventualul guvern Tomac și de la orice alt guvern. Atrag atenția că PSD și-ar fi putut cere sieși aceleași lucruri dacă ar fi putut face un guvern. Pentru că PNL și USR refuză să sprijine un guvern PSD, iar PSD nu poate face o majoritate cu AUR, singura soluție este un guvern neutru. Ceea ce solicită PSD este ceea ce vrea orice român. Să urmărim solicitările.

– Stop austerității de tip Bolojan! Fără creșteri de taxe și fără taxe noi pentru populație și pentru micii antreprenori.
– Pachet anti-inflație pentru cetățenii cu venituri mici și medii:
– Scăderea TVA la alimente și la medicamente
– Coș anti-inflație pentru produsele de strictă necesitate: extinderea plafonării adaosurilor comerciale și la produse nealimentare de strictă necesitate.
– Indexarea pensiilor de la 1 ianuarie
– Implementarea creșterii salariului minim de la 1 iulie 2026
– Scăderea taxelor și stimulente la salariile mici și medii, pentru încurajarea muncii.
– Eliminarea CASS de la mame, veterani și persoane cu dizabilități.
– Condiționarea ajutoarelor sociale de capacitatea de a munci. Cine poate, dar nu muncește, nu primește!
– Extinderea facilităților fiscale pentru profitul care este reinvestit în dezvoltare, producție, tehnologie și inovare.
– Egalitate între stat și contribuabili. Dacă statul nu-și achită obligațiile către contribuabili plătește penalități sau datoriile statului se compensează cu cele ale contribuabililor. Statul plătește primul: achitarea facturilor către firmele care au muncit pentru stat.
– Reforma administrativă reală. Servicii mai eficiente, nu doar tăieri! Stimularea comasării comunelor mici, concomitent cu simplificarea și garantarea menținerii serviciilor publice pentru cetățeni.
– Interdicția cumulului pensiei cu salariul pentru speciali. Adoptarea legii.
– Reluarea stimulării economice. Producem în România, Investim în România. Implementarea Programului PSD și completarea lui cu măsurile refuzate de premierul demis: garanții de stat pentru investiții, credite subvenționate pentru fermieri, contracte de energie pe termen lung pentru marii consumatori industriali, triplarea programului Rabla Plus.

Putem scăpa de prejudecăți, ne putem trezi din beția cuvintelor, a urii, a ipocriziei? Sincer, mă îndoiesc. Mai degrabă cred că nu noi, românii, vom avea un cuvânt de spus, ci realitatea dură și implacabilă. Năuciți de manipulare, este puțin probabil că ne vom găsi drumul spre o guvernare inteligentă și curajoasă. Vom continua să repetăm secvențe tembele precum:
– Să facă PSD guvern cu AUR.
– Cine a spart geamul acela să-l repare.
– Rușii, rușii!
– Hoții, hoții!
– Slava Ukraina!
– Bolojan, reformatorul!
– Nicușor e aschilopat.
– Grindeanu e știucă.
– USR nu fură.
– Anticipate!
– Suspendare!

Am devenit o națiune emo, capabilă să se automutileze, ba chiar să cocheteze cu suicidul.
Toată lumea disprețuiește pe toată lumea, nu mai avem încredere nici în noi, când ne privim în oglindă, suntem blocați în ură și delir de persecuție, scenariile ne parazitează, conspirațiile ne fură echilibrul, binele e suspectat de intenții rele și minciuna e confundată cu adevărul.

Repet vorba din Evanghelie:
– Ajungă zilei răutatea ei!

Am ajuns în situația în care doar un strop de bunătate și o rază de toleranță ne mai pot salva. În plan individual, primești ceea ce oferi, răul se întoarce. În plan național, lucrurile stau așijderea.

Răspuns:
– I-am tolerat destul, am fost buni suficient. Să-i distrugem!

Ne distrugem distrugând, ne urâm urând, ne mințim mințind.

În casa noastră România și-a băgat dracul coada.

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)

 

 

 

 

 

Jojobet GirişnieuwsmatbetfixbetjojobetEsenyurt EscortmatbetgrandpashabetsezarcasinoJojobetJojobetjojobetJojobetcasibomHoliganbetjojobetJojobetcasibomjojobetcasibomfixbetcasibomfixbetcasibom girişşanlıurfa konteynerümraniye escortBetpasjojobetbetcioİmajbetGrandpashabetHoliganbetHoliganbetHoliganbetjojobet girişjojobet girişsezarcasinojojobetjojobet giriş