Ziua a 5-a a Campionatului Mondial de Fotbal din SUA, Mexic și Canada a fost una a remizelor. Astfel, în toate cele 4 jocuri disputate s-au înregistrat egaluri, iar primele două, în ordine cronologică au fpst chiar susrprize. Astfel, Spania s-a împiedicat de debutanta Capul Verde, iar Belgia de-abia a scos un punct cu Egipt. În fine și egalul Arabiei Saudite poate fi catalogat ca o surpriză.
Mondialul continua cu mai mutle meciuri interesante astăzi.
Printre ele ne numără debutul Portugaliei lui Cristiano Ronaldo și duelul de foc dintre Anglia și Croația, primul derby al turneului final.
Spania – Capul Verde 0-0 – Grupa H
Meciul dintre Spania și Capul Verde (0-0) de la Cupa Mondială 2026 a produs un șoc istoric, selecționata africană aflată la debutul absolut la un turneu mondial reușind să țină în șah campioana europeană en-titre.
Aspectul cel mai inedit al partidei a fost prestația magistrală a portarului capverdian Vozinha, care la 40 de ani a închis poarta în fața vedetelor spaniole și a terminat meciul în lacrimi de bucurie, fiind sprijinit pe final și de mijlocașul celor de la FCSB, Joao Paulo, care a intrat de pe bancă și l-a blocat eficient pe Lamine Yamal.
Belgia – Egipt 1-1 (0-1) – Grupa G
Partida Belgia – Egipt (1-1) de la Mondial a oferit un duel inedit între starurile Kevin De Bruyne și Mohamed Salah, în care „faraonii” au produs o surpriză majoră dominând prima repriză.
Aspectul cel mai spectaculos și deosebit a fost dinamica golurilor:
Egiptul a deschis scorul printr-o execuție superbă de la distanță a lui Emam Ashour din pasa lui Salah, însă europenii au salvat un punct în mod norocos în repriza secundă, profitând de autogolul bizar marcat de fundașul egiptean Mohamed Hany, care era însă sub presiunea lui Lukaku, de-abia intrat de câetva secunde pe teren.
Arabia Saudită – Uruguay 1-1 (1-0) Grupa H
Meciul dintre Arabia Saudită și Uruguay (1-1) de la Cupa Mondială 2026 a fost marcat de o surpriză majoră în prima repriză, când „șoimii verzi” au deschis scorul prin fundașul Abdulelah Al-Amri, profitând de jocul modest al favoriților sud-americani.
Aspectul cel mai deosebit al partidei a fost prestația absolut eroică a portarului saudit Mohammed Al-Owais, care a salvat nenumărate ocazii clare ale trupei lui Marcelo Bielsa și a fost învins abia pe final de Maximiliano Araújo, după ce uruguayenii nimeriseră și bara prin Ugarte.
Iran – Noua Zeelandă 2-2 (1-1) – Grupa G
Iran și Noua Zeelandă au oferit un spectacol intens de urmărire pe tabelă, într-un meci în care selecționata asiatică, deși net favorită, a fost condusă de două ori și a salvat un punct în mod dramatic pe stadionul din Los Angeles.
Aspectul cel mai inedit și deosebit a fost performanța istorică a neozeelandezului Elijah Just, care a marcat o dublă superbă din pasele lui Chris Wood, devenind primul fotbalist din istoria țării sale care înscrie două goluri într-un singur meci la un turneu final mondial.
A fost al 7- lea meci al newzeelandezilor la Mondiale și ua rămas în continuare fără victorie, avînd 3 înfrângeri și 4 remize. n
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525













