Meteorologii au realizat prognoza vremii până pe 5 iulie. Potrivit acesteia, vremea va fi călduroasă în următoarele zile, mai ales în zona de câmpie, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 30 și 32 de grade, în timp ce după data de 29 iunie și până pe 5 iulie valorile diurne vor avea o tendință de creștere spre medii de 33…35 de grade, adică posibile și intervale cu caniculă. Temperaturile minime vor avea mici oscilații de-a lungul întregului interval de referință, astfel că media acestora va fi cuprinsă în general între 16 și 18 grade Celsius. Până pe 25 iunie, precum și în intervalul 1 – 5 iulie, local vor fi perioade cu averse în general slabe cantitativ, iar în restul timpului probabilitatea de ploaie va fi redusă.
I.I












