Din punctul meu de vedere
În ultimii ani se observă că românii devin din ce în ce mai fanatici din punct de vedere politic. Au apărut idoli la care unii se închină cu o fervoare pe care nu i-au acordat-o niciodată altcuiva, nici partenerului de viață, nici copiilor, nici măcar lui Dumnezeu Atotputernicul. Cele mai flagrante exemple de dumnezei politici sunt, în ordine cronologică, Klaus Iohannis, Călin Georgescu, Ilie Bolojan.
Pentru a fi idolatru, trebuie musai să nu fii intelectual. Bertrand Russell a pus punctul pe i: „proștii și fanaticii sunt întotdeauna atât de siguri de ei, iar oamenii înțelepți atât de plini de îndoieli”.
Trebuie să le recunoaștem și celor la care românii s-au închinat și se închină o serie de merite. Cu firea sa de prost fudul, Iohannis le-a părut milioanelor de alegători o întruchipare a măreției. La rândul său, Călin Georgescu le-a luat mințile multora prin afirmații elucubrante menite să sugereze gândirea adâncă, accesibilă doar adepților inițiați. Asupra lui Ilie Bolojan merită să insist mai mult, deoarece el este idolul cel mai proaspăt.
Pentru a fi învestit de către proști și fanatici cu puteri de semi-zeu este neapărată nevoie să fii unidimensional, deoarece complexitatea inhibă. Unica dimensiune a lui Bolojan constă în stilul cazon asemănător cu al celui poreclit Generalul Ismană, amândoi având drept tic verbal sintagma ”interesul național”. Părând a fi mai puțin om și mai mult o creație din spectrul inteligenței artificiale, Ilie Bolojan corespunde trăirilor progresiste care văd politica precum un joc pe consolă.
Electoratul urbanului mare, cel mai mult atins de plaga idolatrizării lui Bolojan, se distinge prin îngustarea percepției, prin fanta de conștiință a acestor oameni pătrunzând doar elementele propriului context. Când ai crescut minunându-te, în vacanță, de animalele care dau carne, lapte și ouă, când în prezent confuzi cerul cu ecranul unui smartphone, ipostaziezi regulile, iubești rigiditatea și confunzi economia cu contabilitatea primară. Astfel de semeni ai noștri comentează pe rețeaua de socializare în felul următor:
– Nicușor Dan, ai avut parte de cel mai bun ministru din ultima 100 de ani, Ilie Bolojan! Din acest considerent te-am votat!
– Dacă Nicușor Dan l-ar propune acum pe Ilie Bolojan, și-ar spăla toate păcatele. Cine mai are acces pe pagina lui, că eu nu mai am, să-i spună asta. Poate înțelege ceva.
– Respect și prețuire pentru domnul Ilie Bolojan! Cel mai bun premier din toate timpurile! Când alții fac circ ieftin prin parlamentul României, dar pe romani îi costa scump , tara se prăbușește, domnul Bolojan și echipa sa, muncesc din greu și obțin și rezultate pentru noi toți!!! Felicitări domnule Bolojan, de mii de ori , Felicitări!
– Oamenii politici ai istoriei: Kogălniceanu, Carol I, I.C. Brătianu, Regina Maria, Maniu, Bolojan.
– Cristian Tudor Popescu a vorbit despre Bolojan ca despre Hercule.
– Gabriel Liiceanu l-a asemuit pe Bolojan cu Moise.
– Același prestigios filosof scria în 2014: ”Așadar, îi asigur pe hermeneuții contrariați ai tăcerii mele că acum voi vota cu Klaus Johannis în cea mai bună dintre lumile care ne-au rămas. Și mai presus de toate voi vota cu Klaus Johannis, ca să „le-arătăm noi lor”:
1. că nu suntem ca tipii ăia din Matrix, drogați și agățați orizontal de tavan;
2. că Dumnezeu nu coboară în ograda lui Ponta și nu se lasă târât în alegerile din România, pentru că așa au decis slujitorii Lui autohtoni;
3. că România nu e moșia PSD-ului, iar sensul vieții noastre nu este să umplem seifurile unor infractori din dijmele pe care le plătim anual”.
Aici și acum este cazul să precizez că printre apologeții lui Bolojan se află și erudiți care cunosc valoarea îndoielii metodologice, dar care fac periodic crize de idolatrie pornind de la anumite interese personale. Aflăm, de asemenea, strecurați în marea masă de idolatri intelectuali cărora le place să conducă turme, precum și unii slabi de înger care socotesc că a fi bolojanist este sinonim cu a fi frecventabil. Într-o lume plină de frustrați, mulți își caută confirmări personale în rândul sectei bolojaniste.
Dacă ”pleava societății” avea nevoie de un dumnezeu al ei, ”elita” nu putea rămâne mai prejos, deoarece întreaga societate românească s-a isterizat de frica viitorului și își pune întreaga încredere în mâinile unor personaje pe care le sanctifică din instinct. Ca de obicei, statuile vor fi date jos de pe soclu și idolatri își vor alege alt personaj.
Pentru că îndoiala față de îndoială nu reprezintă o renunțare la gândirea critică, ci forma ei cea mai matură, deoarece adevărata libertate a spiritului începe atunci când suntem capabili să supunem chiar și propriile metode de gândire examenului critic, trebuie neapărat să precizez că am prieteni bolojeniști. Totuși, nu se numără printre fanatici, ori poate nu știu eu ce e în sufletul lor.
Dusă la extrem, îndoiala față de îndoială se transformă într-o capcană. Omul care nu mai crede în niciun adevăr și nu mai acordă încredere niciunei dovezi ajunge să fie la fel de prizonier precum dogmaticul. În locul certitudinii absolute apare scepticismul absolut, iar acesta paralizează gândirea și acțiunea. Îndoiala autentică este un mijloc, nu un scop. Ea trebuie să conducă spre judecăți mai bine întemeiate, nu spre imposibilitatea oricărei concluzii. A te îndoi de îndoială înseamnă a-i recunoaște limitele și a o împiedica să devină o nouă doctrină.
– Nu sunt un fanatic al contestării lui Ilie Bolojan.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
