Acasă Postări recente Mii de oameni au participat la festivitățile dedicate orașului

Mii de oameni au participat la festivitățile dedicate orașului

0

Mioveni a sărbătorit 541 de ani de istorie

Orașul Mioveni a îmbrăcat haine de sărbătoare în acest sfârșit de săptămână, marcând 541 de ani de la prima sa atestare documentară. Mii de locuitori și invitați din țară și din străinătate au luat parte la manifestările organizate în cadrul Zilelor Orașului Mioveni 2026, eveniment care a adus împreună tradiția, cultura, muzica și spiritul comunității.
Programul festiv a continuat sâmbătă cu o serie de manifestări dedicate tuturor categoriilor de vârstă. Centrul orașului a fost animat de spectacole artistice, activități culturale și momente festive, transformând Mioveniul într-un adevărat punct de atracție pentru locuitorii din întreg județul.
Ceremonia oficială a reunit reprezentanți ai administrației locale și județene, alături de invitați din țară și din străinătate. Printre cei prezenți s-au numărat primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, viceprimarul Ciprian Țurlea, administratorul public Valentina Drăgușinoiu, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, reprezentanți ai instituțiilor județene, consilieri locali și județeni, precum și delegații oficiale din Măgdăcești – Republica Moldova și Gazzo – Italia, localități înfrățite cu Mioveni.
Un moment simbolic al festivității l-a constituit acordarea unei plachete aniversare președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, din partea primarului Aurel Costache, în semn de apreciere pentru sprijinul oferit proiectelor de dezvoltare ale orașului.
Invitații din Republica Moldova și Italia au transmis, la rândul lor, mesaje de felicitare, evidențiind relațiile de colaborare și prietenie consolidate de-a lungul anilor între comunitățile pe care le reprezintă și orașul Mioveni.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale zilei a fost Festivalul Internațional de Muzică Corală și Instrumentală „D.G. Kiriac”, organizat la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Ajuns la cea de-a XXXIII-a ediție, evenimentul a reunit formații corale și ansambluri din România, Republica Moldova, Grecia și Turcia, oferind publicului un spectacol de înaltă valoare artistică.
Atmosfera de sărbătoare s-a mutat apoi în Centrul Civic, unde elevii Centrului Cultural Mioveni și ai Clubului Copiilor au urcat pe scenă cu momente de muzică și dans, fiind răsplătiți cu aplauze de publicul numeros.
Seara a fost încheiată de recitalurile susținute de Bogdan Medvedi și EMAA, artiști care au ridicat mii de spectatori în picioare și au transformat centrul orașului într-o adevărată scenă de festival.
În mesajul adresat comunității, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a evidențiat rolul strategic pe care Mioveni îl are în economia județului și a apreciat implicarea administrației locale și a mediului de afaceri în dezvoltarea orașului.
„Mioveniul este unul dintre motoarele economice ale județului Argeș, iar acest lucru se datorează oamenilor. Le mulțumesc administrației locale și mediului de afaceri pentru munca și responsabilitatea cu care dezvoltă acest oraș și reușesc să mențină economia puternică, chiar și în perioade dificile. Respectul meu se îndreaptă, însă, în primul rând către oamenii din Mioveni. Sunt oameni harnici, onești și implicați, care muncesc pentru familiile lor și cred în viitorul comunității. Împreună putem continua să dezvoltăm Argeșul, comunitate cu comunitate!”, a declarat Ion Mînzînă.
La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, a transmis un mesaj emoționant locuitorilor orașului.
„Când ești orașul tinereții, nu poți să privești spre viitor decât cu încredere. Înveți, muncești și iubești având convingerea că stă în puterea ta să schimbi lumea în bine. Le urez tuturor oamenilor din Mioveni multă sănătate, bucurii și puterea de a construi împreună un viitor și mai frumos. La mulți ani, Mioveni!”, a transmis Adrian Bughiu.
La 541 de ani de existență documentară, Mioveni rămâne unul dintre cele mai dinamice orașe ale județului Argeș, recunoscut atât pentru dezvoltarea economică susținută, cât și pentru viața culturală și comunitară activă. Sărbătoarea continuă și în zilele următoare, cu noi evenimente dedicate locuitorilor și tuturor celor care aleg să fie alături de comunitatea mioveneană.

Jojobet GirişnieuwsmatbetLaatste nieuwsultrabetjojobetCasibom GirişmatbetgrandpashabetjojobetMadridbetJojobetjojobetJojobetjojobetHoliganbetjojobetJojobetjojobetjojobetcasibomcasibomcasibomcasibomcasibom girişchild pornümraniye escortBetpasultrabetbetcioHoliganbetGrandpashabetGrandpashabetHoliganbetHoliganbetjojobet girişjojobet girişjojobet