În ziua de 04 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat un bărbat de 53 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe DJ 678A, pe raza localității de domiciliu, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii cu privire la posibilul consum de alcool.
Totodată, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, fiind emisă dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525













