Acasă Postări recente Acțiuni desfășurate de polițiștii din Argeș

Acțiuni desfășurate de polițiștii din Argeș

0

pentru asigurarea ordinii publice
În ultimele 24 de ore, polițiștii din Argeș au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică. În ultimele 24 de ore, polițiștii au primit 143 de apeluri prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență, dintre care 72 au necesitat deplasarea pentru verificări, iar în urma verificărilor a rezultat că 7 dintre acestea au fost false sau abuzive. În cadrul activităților au fost legitimate 1.321 de persoane și au fost verificate 949 de autovehicule, iar ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 515 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproxiomativ 130.000 de lei.

pentru creșterea siguranței în trafic
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În cadrul acțiunilor planificate pentru creșterea siguranței rutiere, polițiștii rutieri au acționat în 121 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.). Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 441 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, în valoare de peste 110.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 19 permise de conducere și retrase 22 de certificate de înmatriculare.

Jojobet GirişnieuwsmatbetjojobetEsenyurt EscortmatbetgrandpashabetsezarcasinoJojobetJojobetjojobetJojobetultrabetHoliganbetjojobetJojobetfixbetjojobetsüpertotobetsüpertotobetcasibomcasibomcasibom girişşanlıurfa konteynerümraniye escortBetpasultrabetbetcioİmajbetGrandpashabetHoliganbetHoliganbetHoliganbetjojobet girişjojobet girişsezarcasinojojobetjojobet giriş