Când spui F.C. Argeș, cel mai probabil, primul lucru care îți vine în minte este numele Prințului din Trivale, Nicolae Dobrin. Acest lucru se datorează faptului că Nicolae Dobrin se identifică cu majoritatea rezultatelor de excepție obținute de argeșeni, atât ca jucător cât și ca antrenor. Nu multe cluburi din România sau chiar din lume se pot mândri cu un fotbalist de legendă, care în carieră și-a clădit nu numai un renume pe plan național, cât și pe plan internațional. Totuși istoria F.C. Argeș nu poate fi confundată cu Dobrin, aceasta având o evoluție proprie de-a lungul timpului, presărată cu fotbal de calitate atât înaintea apariția Gâscanului la Pitești cât și în era post-Dobrin.
FC Argeş n-a fost primul club apărut în Piteşti. Cu mai mult de 30 de ani ca acesta să ia fiinţă, se juca fotbal în urbea noastră de către elevi şi militari pe străzile şi uliţele înguste. În 1921 apare prima echipă, denumită “Săgeata”, formată din soldaţi şi tineri din oraş, care-şi disputau întâietatea cu echipe similare din Craiova, Slatina, Câmpulung şi alte localităţi din apropiere. După Săgeata, iau naştere alte grupări mici şi cu viaţă scurtă: “Macaby” – pe 1 iunie 1923, “Triumf” – pe 1 august 1923, “Trivale”, “Victoria”, “Sportul Muncitoresc”, “Şcoala Sportivă” şi altele. Primul club adevărat, cu regulament şi organizare interioară, apare în data de 15 august 1926, bazele punându-i-le cizmarul Dumitru Călinescu. Preşedintele de onoare era o cunoscută personalitate politică, Armand Călinescu. Sporting va activa în ligile inferioare ale fotbalului românesc, în anul 1937 (pe 22 august) adăugând încă o premieră: primul meci internaţional, dintre Sporting şi Levski Rusciuc (Bulgaria), încheiat cu victoria piteştenilor. Deceniul 5 este dominat de evoluţia echipei “Flamura”, care prin jocurile sale lasă impresii plăcute mass-mediei vremii şi pune probleme formaţiilor cu nume, Juventus şi IT Arad.
FC Argeș câștigă titlul la Dinamo acasă (1972-1983)
Campionatul 1978-1979 a început sub semnul unei bune pregătiri și al dorinței de a fructifica maturizarea lotului de jucători tineri, majoritatea crescuți la Pitești. Sub conducerea aceluiași antrenor, Florin Halagian, ajutat de Leonte lanovschi (Tănase Dima s-a transferat la Dinamo București) și de Constantin Oțet, transferat cu câteva zile înainte de începerea campionatului. Obiectivul propus de conducerea clubului era ocuparea unuia din locurile 1-5 și acumularea a cel puțin 18 puncte în turul campionatului.
FC Argeș începe campionatul în forță, câștigând două jocuri cu Chimia Rm. Vâlcea și “Poli” Iași, și se instalează în plutonul fruntaș.
De-abia în etapa a Vl-a înregistrează prima înfrângere, 0-1, la Tg. Mureș, cu A.S.A. în continuare, ocupă locurile 2-4, fără să mai coboare. Jucătorii sunt supuși la eforturi duble, majoritatea făcând parte și din echipa olimpică a României, care reușea, după mulți ani, să învingă reprezentativa Ungariei la Pitești. La sfârșitul turului, FC Argeș se situa pe prima poziție în clasament, remarcându-se prin coeziune, respect față de coechipieri și de sarcinile de joc încredințate. Un nou jucător a debutat cu succes în echipa piteșteană, Moiceanu, care, în scurt timp, a devenit pentru coechipieri și adversari arma secretă. În ultima etapă a turului, la Pitești, piteștenii au câștigat in extremis partida cu Dinamo (scor 1-0) și FC Argeș a devenit campioana turului cu 10 meciuri câștigate, o remiză și 6 înfrângeri, 25 de goluri înscrise și 17 primite, totalizând 21 de puncte, mai mult cu trei decât se propusese la începutul campionatului.
Cunoscutul ziarist sportiv Laurențiu Dumitrescu scria în Sportul, „… a fost și în toamna lui 78 echipa lui Dobrin; echipa acelui fotbalist de mare talent, care poartă de mai bine de 15 ani tricoul cu numărul 10, jucătorul capabil – și la 31 de ani – să decidă orice meci din campionatul nostru (exemple mărturii: partidele cu F.C. Baia Mare, pe teren propriu, și cu Steaua, în deplasare), să marcheze goluri de o mare spectaculozitate. Când Dobrin a absentat, a intervenit Iovănescu, mijlocașul ofensiv care a avut un sezon de excepție, poate cel mai bun al carierei sale. El și-a asumat și rolul de puncheur atunci când vârful Radu II a fost accidentat. Dar a fost și turul lui Stancu, devenit, la numai 22 de ani, liderul matur al apărării, care îmbina experiența lui Ivan II cu forța lui Cârstea și ambiția lui Mihai Zamfir.”
Dudu Georgescu, atacantul central al dinamoviștilor, declara, “încep prin a adresa felicitări lui Radu II pentru câștigarea titlului de golgeter în actuala ediție. Despre meci aș vrea să pot spune la finele lui că a fost frumos, în ciuda mizei ce-și va pune amprenta pe confruntare. Noi, dinamoviștii, așteptăm să ne revanșăm pentru acel 0-1 din toamnă și vrem să câștigăm pentru a demonstra că Dinamo este cea mai bună echipă.”
Acest meci era un duel și între Dobrin și Dinu. Cu două zile înaintea marelui derby, Cornel Dinu declara: „Aș vrea să-i transmit lui Dobrin că alături de Dumitrache rămâne cel mai mare talent născut în ultimii 20 de ani în fotbalul nostru, talent pe care, din păcate, prin rațiunile oamenilor săi, fotbalul românesc n-a putut să-l valorifice la maximum. Am totuși senzația că, din punct de vedere pur tehnic, chiar și în actuala distribuție avem o forță de joc mult mai mare ca FC Argeș.”
Dobrin considera că argumentul nostru cel mai important ar fi constanța mai mare decât a dinamoviștilor, ei revenind puternic abia în returul campionatului, în plus, ar mai fi tinerețea formației noastre și omogenitatea garniturii, cred eu, mai accentuată decât a lui Dinamo.
La 24 iunie 1979, în fața a 20.000 de spectatori, pe stadionul Dinamo din Capitală, FC Argeș învingea, după un meci de infarct, cu scorul de 4-3, prin golurile marcate de: Radu II (min. 11 și 24), D. Nicolae( min. 69) și Dobrin (min. 90), respectiv, Dragnea (min. 5) și Dudu Georgescu (min. 76, din penalty, și min. 89).
După meci, în Sportul, cunoscutul și regretatul gazetar sportiv Ioan Chirilă scria, “Finala campionatului, așteptată cu un interes extraordinar, care a împuținat masiv numărul spectatorilor pe toate celelalte terenuri, s-a încheiat cu victoria meritată a piteștenilor, după un joc de mare tensiune, în care setea de victorie a dinamoviștilor a primit un veto din partea lui Dobrin, care a oferit tribunelor și telespectatorilor al nu mai știu câtelea meci al vieții sale, el fiind jucătorul care a dominat din toate punctele de vedere terenul.”
Meciul a început prin dominarea dinamoviștilor, care au înscris repede, prin Dragnea, cu capul la lovitura de colț executată de Țălnar. În minutul 11, Dobrin i-a trimis în adâncime lui Radu II, după ce ieșise din mijlocul a trei adversari, și acesta preia și aleargă cu mingea, egalând. Dinamoviștii sunt dezorientați și Doru Toma șutează în bară, de unde Radu II o împinge de pe linia porții în gol. Piteștenii sunt periculoși pe contraatac, dar M. Zamfir salvează in extremis un șut al lui Vrânceanu. După pauză, Dudu Georgescu șutează în bară (min. 61), iar Augustin reia alături de poartă, în min. 69, Dobrin se lansează într-o cursă nebună, trece de mai mulți adversari, înmărmuriți de slalomul acestuia, pasează pe dreapta la Doru Nicolae, care marchează: 1-3. Apoi, Dudu Georgescu transformă un penalty, la un fault asupra lui Ion Moldovan, și egalează, dar, în ultimul minut, Dobrin șutează la rădăcina barei consfințind o victorie meritată a Argeșului. Au evoluat FC Argeș: Cristian 8, M. Zamfir 7, Cârstea 7, Stancu 7, Ivan II 6, D. Toma 7, Iovănescu 6 (min. 78, Bărbulescu), Chivescu 6, Doru Nicolae 8, Radu II 9, Dobrin 10. Dinamo: Anuței 5, Ion Marin 6, Sătmăreanu II 6, Dinu 6, Lucuță 6, Augustin 6, Dragnea 7 (Țevi 6), Custov 6, Țălnar 6, Dudu Georgescu 7, Vrânceanu 6 (Ion Moldovan 6). Au arbitrat: Otto Anderco (Satu Mare) 7, la linie T. Balanovici (Iași) și V. Tătar (Hunedoara). Notele au fost acordate de redactorul Sportul, Ioan Chirilă. Lotul campionilor a fost următorul: Gh. Cristian și A. Speriatu (portari), M. Zamfir, C. Stancu, C. Cârstea, P. Ivan II,S. Moisescu, D. Ionașcu, Ilie Bărbulescu (fundași), Doru Toma II, S. Iovănescu, Gh. Chivescu, M. Iatan (mijlocași), Doru Nicolae, M. Radu II, N. Dobrin, Viorel Turcu, Viorel Moiceanu și Radu III (atacanți).
După Nicolae Dobrin (1983–2009)
Retragerea lui Nicolae Dobrin, simbolul emblematic al FC Argeș, a însemnat și încheierea marii performanțe pentru club. În anii 80 echipa a devenit mijlocul echipei clasamentului, terminând frecvent pe locurile 6, 7 sau 9, dar a reușit totuși să ajungă la 3 finale ale Cupei Balcanilor în această perioadă. La începutul anilor 90 echipa a alunecat chiar și în jumătatea inferioară totul cumulând cu retrogradarea din Divizia A în 1992 după 29 de ani petrecuți în topul fotbalului românesc. Totuși in 1992 a avut un parcurs bun in Cupa UEFA Intertoto terminând pe locul 3 deasupra Rapidului Bucuresti.
Retrogradată în Liga a II-a și cu probleme financiare, FC Argeș a fost preluată de Dacia, al cărei director era Constantin Stroe, care a plătit datoriile. Clubul a promovat în 1994, a terminat pe locul 8 în 1995 și a fost din nou la 5 puncte distanță de retrogradare în 1996. În sezonul următor, echipa revine la mijlocul tabelului.
Sezonul 1997–98 Divizia A a fost ultimul vârf din istoria FC Argeș. Echipa a terminat pe locul 3 și s-a calificat pentru Cupa UEFA 1998–99, unde a eliminat echipe precum Dynamo Baku și İstanbulspor, dar au fost eliminate fără probleme de Celta de Vigo cu 0–8 la general. Aceasta ultima prezență în cupele europene a fost din cauza unei generații formidabile, al doilea cel mai talentat după Dobrin generația lui. Această echipă a FC Argeș a avut jucători precum: Adrian Mutu, Bogdan Vintilă, Valentin Năstase, Iulian Crivac, Constantin Schumacher sau Constantin Barbu.
FC Argeș și-a continuat sezoanele bune terminând pe locul 4 în 1999, apoi pe locul 5 în 2000 și 2001. Din 2002 echipa a fost o prezență constantă în a doua jumătate a clasamentului, terminând în cel mai bun caz pe locul 10. Această perioadă de rău sa încheiat cu a doua retrogradare din istoria clubului, de data aceasta, după 13 ani, la sfârșitul 2006-07 Liga I sezonul. Echipa a promovat înapoi după un singur sezon în Liga II.
