Ieri, 13 iulie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.
Astfel, a fost depistat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Șuici, județul Argeș, în timp ce transporta lemne cu o autoutilitară, în comuna Țițești, iar, în urma verificărilor efectuate a reieșit că acesta nu deține documente de proveniență și transport pentru materialul lemnos.
Cu sprijinul unui specialist silvic a rezultat că în mijlocul de transport se găseau 2,064 metri cubi lemn de foc, de esență fag.
De asemenea, la aceeași dată, a fost depistat un alt bărbat, de 39 de ani, din comuna Coșești, județul Argeș, care transporta lemne cu o autoutilitară, în localitatea de domiciliu, iar, ulterior verificărilor, a rezultat faptul că acesta nu deține aviz de însoțire a materialului lemnos.
Cu sprijinul unui specialist silvic a rezultat că în mijlocul de transport se găseau 0,600 metri cubi lemn de foc, de esență fag.
Ca urmare a abaterilor constatate, fiecare dintre cei în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților autorităților silvice.














