La data de 15 iulie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat un bărbat de 36 de ani, din Mioveni, care conducea un autototurism pe strada Coasta Câmpului din Ștefănești, în urma verificărilor rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcool.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii, prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge, însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525














