Cel mai valoros jucător din lotul FCSB-ului, Florin Tănase a menționat după victoria cu FC Argeș că cee trei puncte uate de echipa sa sunt foarte mari, în condițiile în care formula de joc a gazdelor a fost una experimentală.
„Trei puncte imense, obținute în fața unei echipe bune, care încearcă să joace fotbal, pregătită fizic. Noi am fost la un nivel bun, zic eu. În situația dată, cu numărul de înlocuiri, cu lotul pe care-l avem, eu zic că este o victorie mare. Chiar înainte ne-a zis Toni Neubert că ne-au învins anul trecut, înainte de încălzire. Mă bucur că am luat cele 3 puncte. S-a văzut cum a fost, clar, când ai mai multe soluții e mai ușor. Cei care au intrat au făcut-o foarte bine. Mereu când am avut soluții foarte multe am început sezonul cu odihniri și l-am început extrem de prost mereu. Poate așa e mai bine să fie. E abia începutul, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Meci cu meci o să fim mai puternici. Ne pare rău pentru Mihai Popescu, dar am înțeles că o să revină repede. Am tras o sperietură. Despre colegul nou sper să se integreze repede. Era nevoie de un autocar. Numărul 29? A, da? Nu știam, sper să fie un semn”, a declarat Florin Tănase.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525














