Biserica Ortodoxă l-a prăznuit ieri pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății, ocrotitor al doctorilor, al personalului medical și al celor aflați în suferință. S.M.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din incinta Spitalului Județean de Urgență Pitești, lăcaș de rugăciune și sprijin sufletesc pentru pacienți, aparținători și personalul medical și-a prăznuit cu această ocazie hramul.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor alcătuit din 18 preoți și diaconi, în prezența unui număr impresionant de credincioși veniți să se roage și să cinstească pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Curtea bisericii a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de enoriași care au participat la slujba de hram.
La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai conducerii Spitalului Județean de Urgență Pitești. La finalul Sfintei Liturghii, preoții au oferit icoane credincioșilor, în semn de binecuvântare și de prețuire, marcând astfel încheierea unei zile de profundă încărcătură spirituală. Cu prilejul acestei sărbători, conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești a transmis întreaga apreciere medicilor, asistenților, infirmierilor, personalului auxiliar și tuturor angajaților care își desfășoară activitatea în slujba vieții și a sănătății: „Sfântul Pantelimon reprezintă un model de compasiune, altruism și devotament față de cei aflați în suferință, valori pe care personalul Spitalului Județean de Urgență Pitești le pune în practică în fiecare zi. Le mulțumim tuturor colegilor pentru implicarea și grija pe care o poartă pacienților și le dorim sănătate, putere și binecuvântare în nobila misiune de a avea grijă de semeni”.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525













