Acasă Postări recente Cercetări privind persoana decedată în munții Făgăraș

Cercetări privind persoana decedată în munții Făgăraș

0

În ziua de 01 august, polițiștii și salvamontiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la faptul că pe un traseu montan de pe raza județului Argeș, în munții Făgăraș, o persoană aflată în drumeție ar fi căzut într-o râpă.
În urma căderii, persoana a suferit leziuni în urma cărora a survenit decesul, trupul neînsuflețit fiind extras cu sprijinul reprezentanților Salvamont Argeș și al unui elicopter.
Din primele cercetări, efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș a rezultat că persoana în cauză, bărbat de 73 de ani, din municipiul Brăila, ar fi căzut accidental într-o râpă, în timpul efectuării unei drumeții.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
Totodată, în cauză va fi dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.

Jojobet Girişümraniye escortganobetcasibomSohbet odalaricasibomprimebahismatbetJojobetiptv satın alcasibomjojobetcasibomcasibomCasibomAnkara escortAnkara escortjojobetmarsbahisparmabet girişEscortes BelgiqueHoliganbetCasibomcasibomJojobetCasibomultrabetultrabetbetciojojobet girişcasibom girişGüncel ve Resmi CasibomcasibomAnkara escortromabet güncelcasinofast güncel girişultrabetultrabetcasibomcasibomcasibomtaraftarium24GrandpashabetGrandpashabetHoliganbetHoliganbethitbethitbetjojobetcasibomthe luxe casinothe luxe casinomatbetholiganbet girişcasibom girişjojobet