Acasă Postări recente Vechiul buletin dispare treptat.

Vechiul buletin dispare treptat.

0

Ce se schimbă pentru români odată cu extinderea cărții electronice de identitate
România accelerează tranziția către noua carte electronică de identitate (CEI), după extinderea sistemului de emitere la nivel național. Cartea de identitate în formatul introdus în 1997 va continua să fie valabilă până la expirarea înscrisă pe document, dar există anumite excepții.
Potrivit portalului oficial dedicat cărții electronice de identitate, cetățenii care dețin o carte de identitate emisă după modelul din 1997 o pot utiliza până la expirarea perioadei de valabilitate.
În același timp, autoritățile precizează că acest model va mai fi eliberat doar până la generalizarea emiterii Cărții Electronice de Identitate (CEI) și a Cărții de Identitate Simple (CIS). În practică, odată cu extinderea implementării noului sistem în întreaga țară, solicitările pentru emiterea vechii cărți de identitate sunt restrânse, aceasta urmând să mai fie eliberată doar în situații speciale, justificate, precum în cazul unor persoane aflate în imposibilitatea de a se deplasa sau prin intermediul unor misiuni diplomatice și oficii consulare ale României.
Din 2031 nu va mai putea fi folosită pentru călătorii în UE
O schimbare importantă îi vizează pe românii care folosesc cartea de identitate pentru deplasările în străinătate. MAI precizează că, începând cu 3 august 2031, cartea de identitate model 1997 nu va mai fi recunoscută ca document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene și în Spațiul Schengen, chiar dacă documentul se află încă în perioada de valabilitate. Noua carte electronică de identitate are dimensiunea unui card bancar și include un cip electronic care permite utilizarea unor servicii digitale. Spre deosebire de Cartea de Identitate Simplă, aceasta poate fi folosită ca document de călătorie în statele Uniunii Europene, precum și în Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Elveția și în alte state care o recunosc, precum Republica Moldova și Turcia.

Jojobet Girişmatbetümraniye escortJojobetHoliganbetHoliganbetHoliganbetJojobetholiganbetHoliganbetjojobetgrandpashabetbetparkcasibomSohbet odalaricasibomfavorisenmatbetJojobetiptv satın alcasibomjojobetcasibomcasibomGrandpashabetAnkara escortAnkara escortgrandpashabetcasibommarsbahispradabet girişEscortes BelgiqueCasibomCasibomGrandpashabet GirişJOJOBET GİRİŞLERİCasibom GirişleriBetcio Girişleri