Superliga, 2026/2027, Etapa 4: U Craiova – FC Argeș 0-1 (0-1)
FC Argeș continuă startul excelent de sezon. Alb-violeții s-au impus cu 1-0 pe terenul Universității Craiova, campioana en-titre, într-o partidă disputată pe Stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a patra a SuperLigii.
Yanis Pîrvu a marcat unicul gol al întâlnirii, în minutul 7, după o pasă excelentă a lui Taylor Luvambo, iar echipa pregătită de Bogdan Andone a apărat până la final avantajul avut. La acea fază, Universitatea încerca să construiască în jumătatea alb-violetă, însă FC Argeș a recuperat și a declanșat rapid contraatacul. Luvambo a băgat piciorul la o minge pe care fundașul a încercat să o joace, mingea i-a rămas lui și a trimis excelent în centru pentru Yanis Pîrvu. Acesta a finalizat din prima, cu o execuție superbă, aproape de vinclul porții lui Răzvan Sava A urmat apoi o dominare a oltenilor. Gazdele au avut posesia, dar au găsit cu dificultate culoare către poarta lui Căbuz. Prima situație importantă a Craiovei a venit în minutul 26, când Ștefan Baiaram a pătruns în careu, dar a finalizat mult peste poartă. Două minute mai târziu, Alexandru Cicâldău a primit într-o poziție foarte bună, însă execuția sa a trecut pe lângă poartă. Mijlocașul gazdelor a mai încercat o dată în minutul 39, de la distanță, fără să găsească nici de această dată cadrul porții.
Filipe Coelho a efectuat prima schimbare încă de la pauză, iar gazdele au împins liniile tot mai aproape de careul Argeșului. În minutul 48 a venit unul dintre cele mai importante momente ale întâlnirii. Elisor a ajuns într-o poziție foarte bună și a șutat spre poartă, însă Cătălin Căbuz a intervenit excelent. Balonul a ricoșat la David Matei, care a încercat să finalizeze din apropiere, dar Leard Sadriu s-a opus salvator și a păstrat avantajul alb-violeților. În minutul 54, Cicâldău a primit în apropierea porții, dar a trimis din nou pe lângă, dintr-o poziție foarte bună. Bogdan Andone a răspuns în minutul 58, când Ionuț Rădescu a intrat în locul lui Leard Sadriu. Cea mai mare ocazie a Universității a venit în minutul 74. Ștefan Baiaram a primit în partea stângă și a șutat periculos de la marginea careului. Mingea a lovit bara porții lui Cătălin Căbuz și a revenit în teren. În minutul 88, Universitatea Craiova a solicitat o lovitură de pedeapsă după un duel dintre Dorinel Oancea și Assad Al Hamlawi. Arbitrul Szabolcs Kovacs a lăsat jocul să continue, iar decizia a rămas neschimbată după verificarea fazei din camera VAR.
Partida s-a încheiat în ele din urmă cu victoria oaspeților, echipa lui Andone urcând cel puțin provizoriu pe primul loc al clasamentului. De altfel, după meciul de aseară al FCSB-ului, piteștenii nu mai pot coborâ în clasament mai jos de locul 2, având în vedere că partia lui U Cluj a fost mutate în octombrie. n













