În această seară, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident rutier cu pieton.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 49 de ani, din Pitești, angajat în traversare regulamentară pe Calea București, din Piteși, a fost acroșat de către un autoturism condus de către o femeie de 80 de ani, din Pitești.
În urma evenimentului, pietonul a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală, pentru investigații de specialitate.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a pietonului, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.













