Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș a continuat controalele în tot județul în luna august.
Astfel, în această perioadă, pentru neconformitățile constatate, consilierii DSVSA Arges au aplicat conform legii, 19 sancțiuni contravenționale în valoare totala de 98.900 lei și 3 avertismente scrise.
Principalele neconformități constatate pentru care s-au aplicat sancțiuni sunt:
# nerespectarea normelor stabilite de ANSVSA privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite (două magazine alimentare din Pitești, o carmangerie din Budeasa, un laborator de cofetărie- patiserie din Pitești, un laborator de patiserie din comuna Slobozia, un restaurant din comuna Hârtiești și un Centru de Prelucrare Lapte din comuna Mioarele);
# depozitarea, transportul sau expunerea alimentelor sub formă de materii prime sau semipreparate împreună cu produse finite care se consumă fără prelucrare termică, fără asigurarea condiţiilor corespunzătoare pentru fiecare categorie (un restaurant din Pitești);
# comercializarea produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar (un supermarket din comuna Budeasa, un aprozar din municipiul Curtea de Argeș, o unitate de tip comerț ambulant din comuna Mălureni și un magazin de furaje din comuna Priboieni);
# manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (un fast-food din comuna Budeasa);
# nerespectarea spaţiului minim necesar stabilit pentru fiecare animal, conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare, astfel încât acestuia să nu i se îngrădească libertatea de mişcare şi comportamentul (un adăpost animale din Curtea de Argeș);
# vânzarea sau înstrăinarea animalelor din exploatație fără documente prevăzute de legislația sanitară veterinară (gospodării proprii și exploatații comerciale din mai multe zone ale județului Argeș);
# comercializarea produselor medicinale veterinare fără prescripție medicală (o farmacie veterinară din Curtea de Argeș);
# luarea în proprietate de animale fără documente prevăzute de legislația în vigoare (un adăpost de câini din comuna Mosoaia);
# nerespectarea spațiului de cazare minim stabilit pentru fiecare animal, conform legislației sanitare – veterinare, astfel încât acestuia să nu i se îngrădească libertatea de mişcare şi comportamentul (un adăpost de câini din Curtea de Argeș);
# deţinerea de produse medicinale veterinare cu termen de valabilitate depăşit în spaţii neamenajate special în acest scop (o farmacie din Curtea de Argeș).
S.M.













