Echipa națională
Echipa națională a României a deschis din nou porțile bazei de pregătire de la Mogoșoaia pentru obișnuita întâlnire specială cu fanii.
Aproape 500 de spectatori, printre care o majoritate covârșitoare de copii, de toate vârstele, au venit să își vadă favoriții de aproape și să le transmită energie pozitivă înaintea meciurilor din Liga Națiunilor. Printre ce asaltați de fani a fost și piteșteanul Virgil Ghiță, cel care s-a format la clubul Aripi, după care a fost lansat în fotbal de Academia Hagi iar acum activează în Bundesliga 2 la Hannover.
Vremea a fost perfectă, iar copiii au putut să interacționeze cu preferații lor. În frunte cu selecționerul Gheorghe Hagi, componenții primei reprezentative au dedicat primele 15 minute ale evenimentului exclusiv fanilor. Tricolorii au împărțit zâmbete, au oferit autografe pe tricouri, mingi și eșarfe și s-au fotografiat cu micii suporteri, oferindu-le acestora un cadou de neuitat. După întâlnirea de la firul ierbii cu jucătorii favoriți, fanii prezenți au urcat în tribuna de la Mogoșoaia, au rămas să îi susțină pe jucători și au asistat la prima parte a ședinței de pregătire condusă de selecționerul României.
Urmează primele 4 jocuri din Liga Națiunilor
• Vineri, 25 septembrie: Suedia – România (Strawberry Arena)
• Luni, 28 septembrie: România – Bosnia și Herțegovina (Arena Națională) FĂRĂ SPECTATORI
• Vineri, 2 octombrie: Polonia – România (Stadion Narodowy)
• Luni, 5 octombrie: România – Suedia (Arena Națională) n
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525













