Spații de vânzare a mieilor în piețele din Pitești!

0

Vor fi scoase la închiriere spații autorizate pentru vânzarea mieilor, în piețele Ceair, Găvana, Smârdan, din Pitești. Cei interesați să obțină un astfel de spațiu vor trebui să depună la sediul societății Salpitflor Green S.A mai multe documente, începând de astăzi. 
Pentru că se apropie perioada sărbătorilor pascale, Societatea Salpitflor Green S.A. organizează spații temporar autorizate sanitar veterinar pentru comercializarea mieilor în Piața Calea București (Ceair), Piața Smârdan, Piața Găvana, anunță Primăria Pitești. Persoanele interesate să comercializeze miei pot depune cerere la sediul Societății Salpitflor Green S.A. din municipiul Pitești, strada Lotrului, nr.1, etaj 1, în perioada 15 martie – 03 aprilie 2023, intervalul orar 08:00 – 15:00. Cererea va fi însoțită de următoarele documente: • Carte de identitate (copie); • Certificat/atestat de producător (copie); • Certificat de înregistrare (copie); • Carnet de comercializare a mieilor și alte documente prevăzute de legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor; • Carnet de sănătate al persoanei care comercializează (copie). Perioada de comercializare este 06 – 15 aprilie 2023.
Informaţii suplimentare se pot obține la sediul Societății Salpitflor Green SA, la punctul de lucru Piața Calea București (Ceair), Piața Găvana și Piața Smârdan sau la telefon: 0248/217.050, mai spun reprezentanții Primăriei Pitești. M.S.