- Patronul firmei de transporturi trimis în judecată
În luna octombrie a anului trecut un subiect ţinea prima pagină a ziarelor, când un patron argeşean a reclamat că i-a dispărut un TIR încărcat cu televizoare care ar fi trebuit să ajungă în Franţa. Marfa în valoare de aproximativ 200.000 de euro parcă intrase în pământ, la fel şi autotrenul care o încărcase. Poliţiştii au reuşit să stabilească faptul că patronul firmei de transport avea legătură cu dispariţia televizoarelor. El, concubina acestuia şi o nepoată au fost trimişi în judecată. TIR-ul a fost găsit în Ungaria şi se află pus sub sechestru în ţara vecină. Paguba nu a putut fi recuperată, aparatele fiind vândute tot în Ungaria.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au terminat cercetările în dosarul penal privind dispariţia unui TIR încărcat cu televizoare, anul trecut. Patronul firmei de transporturi, care a încărcat marfa şi nu a dus-o la destinaţie şi concubina acestuia sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi influenţarea declaraţiilor.
Patronul şi concubina, implicaţi
Anchetatorii au stabilit că lunii octombrie 2019, Gheorghe Ciprian C. de 33 de ani, din comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa, administrator al unei societăţi din domeniul transportului rutier intracomunitar de marfă, a contractat pe bursa de transporturi o cursă în Franţa. A încărcat TIR-ul cu televizoare, dar marfa nu a fost dusă la destinaţie. Poliţiştii au stabilit că Lăcrămioara Denisa I., de 27 de ani, concubina lui, i-a fost complice. „Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 1 noiembrie 2019, poliţiştii au efectuat percheziţii la locuinţele persoanelor în cauză şi la sediul societăţii comerciale, după care bărbatul de 33 de ani şi femeia de 27 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă cercetarea acestora sub măsura preventivă a controlului judiciar”, a precizat IPJ Argeş.
Oamenii legii au găsit TIR-ul în Ungaria, unde fusese abandonat. Marfa nu mai era! S-a stabilit că televizoarele în valoare totală de 200.000 euro au fost vândute pentru suma de 20.000 de euro. După ce au găsit TIR-ul poliţiştii argeşeni, în baza unei comisii rogatorii internaţionale, au pus sub sechestru pe teritoriul Ungariei TIR-ul şi remorca. Înainte de asta, dâmboviţeanul a făcut un act de vânzare fals sperând că va rămâne cu maşina. „Pe parcursul cercetărilor, bărbatul ar fi instigat o tânără de 19 ani, din aceeași localitate, să încheie în fals un contract de vânzare-cumpărare pentru ansamblul auto, format din cap tractor și semiremorcă, care a fost utilizat la transportarea mărfii însușite anterior, cu scopul de a se sustrage măsurii sechestrului asigurator instituită în cauza penală. De asemenea, tânăra a susţinut aceste aspecte cu ocazia audierii de către organele de cercetare penală”, mai spun anchetatorii. Tânăra este o nepoată a patronului cercetat, Monica A., de 19 ani, împotriva căreia a fost întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și mărturie mincinoasă. Dosarul cauzei a fost inaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de trimitere în judecată. Acelaşi administratopr de firmă a mai fost reţinut pe în noiembrie abul terecut, pentru furt de combustibil şi componente auto de la autocamioane şi bani. M.Sandu