Tot mai aproape de retrogradare!

3

FC Argeș se îndreaptă cu pași repezi spre retrogradarea în liga secundă. Piteștenii au ajuns la 16 meciuri fără victorie după ce a pierdut cu 0-2, confruntarea de duminică, de pe propriul teren, din etapa a doua a play-out-ului Superligii.
Jocul foarte slab prestat de fotbaliștii alb-violeți nu dă nici o speranță suporterilor că echipa poate rămâne și anul viitor în primul eșalon. Jucătorii străini aduși în iarnă de antrenorul Marius Croitoru nu au adus nici un plus de valoare, iar prin prestația din teren, arată că sunt mult mai slabi decât cei aduși de Andrei Prepeliță. Fără nici o viziune de joc, fără atitudine, ambiție și determinare, este greu de crezut că Argeșul va reuși să se mențină pe prima scenă a fotbalului românesc. Partida cu Voluntari a fost dominată cap-coadă de ilfoveni care au marcat două goluri în primele 20 de minute prin Sigurrjonsson și Nemec. În ultimul minut al primei reprize, Damașcan putea face 3-0, însă șutul său s-a oprit în transversală. După pauză, ilfovenii mai puteau puncta încă o dată, însă Vadim Rață a ratat lovitura de pedeapsă scoasă de Dumiter. Victoria Voluntariului este pe deplin meritată, randamentul argeșenilor pe faza ofensivă fiind unul foarte slab, portarul oaspeților neavând practic ce apăra. În urma acestui rezultat, FC Argeș ocupă locul 9 în play-out, cu 14 puncte, poziție direct retrogradabilă.
Superliga Superbet, Play-Out, Etapa 2
FC Argeș – FC Voluntari 0-2(0-2) – Au marcat: Sigurjonsson(min.9), Nemec(min.17)
FC Argeș: Micle – Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Jakolis – Njike(min.46 Șerban), Mimito Biai(min.46 Meza Colli), Calcan(min.81 Bertrand) – Koubemba(min.61 Tîrcoveanu), Jobello(min.61 Gino Oprescu), Garita
Rezerve neutilizate: Micu, B. Da Silva, G. Crețu, B. Hanne
Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă
FC Voluntari: M. Popa – Ricardinho, P. Matricardi, I. Armaș, – Rață(min.80 Răduț), Sigurjonsson(min.58 Tavares), Meleke, Aliji – M. Lopes(min.84 Paz), Nemec(min.58 Costin), Damașcan(min.58 Dumiter)
Rezerve neutilizate: J. Fernandez, I. Andres, C. Merloi, D. Florea,
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Cartonașe galbene: Micle, Bertrand / Matricardi, Popa
Stadion: „Nicolae Dobrin”, Pitești
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș) / A1: Sebastian Gheorghe (Suceava) / A2: Adrian Popescu (Craiova) / Arbitru VAR: Iulian Dima (București) / Arbitru AVAR: Vladimir Urzică (Piatra Neamț) / R1: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov)
Oservator joc: Viorel Anghelini
Observator arbitri: Iosif Olah
Cum s-au marcat golurile:
– min.10: 0-1! Aliji îi pasează lui Sigurjonsson, iar acesta deschide scorul cu un șut din careul mic!
– min.17: 0-2! Nemec trimite în plasă din centrarea lui Rață! M.D.