Miracole medicale biblice

0
  • Conf. univ. dr. Adrian Tase

Obișnuim să-i luăm ca repere medicale antice pe Hippokrates și Æsculap. Totuși, Biblia ne oferă cele mai spectaculoase exemple de vindecări din multiple specialități medicale. De exemplu, bolile dermatologice sunt tămăduite atât în Vechiul, cât și în Noul Testament unde Iisus Hristos vindecă un lepros cu două cuvinte: „Voiesc, curățește-te!”.
Isaia, „Evanghelistul Vechiului Testament”, anticipează venirea Domnului: „Acesta, neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat.” Într-adevăr, Domnul nostru Iisus Hristos „tămăduia orice boală și orice neputință”, har pe care l-a dat și celor 12 apostoli. Vom face, așadar, un excurs medical prin Noul Testament.
Dintr-o perspectivă cardiovasculară, dacă luăm în considerare faptul că oprirea inimii este criteriul de declarare a morții clinice, putem spune că „Biruitorul morții” este cel mai mare cardiolog. Iar Învierea Domnului este, după umila noastră părere, cel mai strălucit exemplu de resuscitare cardiacă!
Și învierea lui Lazăr, mort de patru zile, este relevantă din acest punct de vedere. Resuscitarea unui stop cardiorespirator se dorește a fi foarte rapidă, deoarece după numai câteva minute, oxigenarea creierului este compromisă și, chiar în cazul în care manevrele reușesc la nivelul cordului, encefalul nu își mai revine. Dar Dumnezeu este Atotputernic, El poate face din 4 zile 4 minute, pentru că este „Stăpânul timpului”.
Expresia „inima și rărunchii” ilustrează dubla perspectivă cardio-nefrologică. Iisus Hristos vindecă printr-o simplă atingere un pacient cu hidropică, în termeni medicali anasarcă.
Din pacienții psihiatrici, Iisus Hristos a scos duhurile rele cu puterea Cuvântului. Într-unul dintre cazuri, lunaticul era un copil.
Accidentul vascular cerebral este urgența neurologică majoră care se manifestă prin paralizii ale membrelor. Domnul Iisus dă o comandă verbală slăbănogului din Capernaum: „Scoală-te, ia patul tău și umblă!” și miracolul se produce instant. În cazul slugii sutașului, minunea se petrece chiar la distanță: „Du-te! Fie ție după cum ai crezut”.
Tot la extremitatea capului, menționăm vindecări ale unor (surdo)muți – O.R.L.: „a scos demonul și mutul a grăit”, respectiv orbi din naștere – oftalmologie, când vindecătorul divin a cerut și discreție, neacordată din cauza bucuriei fără margini.
Abordarea ortopedică a vindecării hristice „îi face pe ciungi sănătoși și pe șchiopi să umble”.
Nici bolile infecțioase nu lipsesc. Când soacra lui Petru era cuprinsă de friguri, Iisus s-a atins de mâna ei și frisoanele au lăsat-o imediat.
În Noul Testament întâlnim și un punct de vedere ginecologic. O pacientă cu metroragie de 12 ani atinge pe furiș poala hainei lui Hristos, care îi răspunde: „Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit”. Și scurgerea de sânge s-a oprit chiar în ceasul acela.
Încheiem cu un tandem: gastroenterologie – „Tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară.” și cardiologie – „Cele ce ies din gură pornesc din inimă și spurcă pe om.”
Așadar, să avem liniște sufletească și sănătate. Paște fericit și să ne înfruptăm cu decență din savuroasele preparate tradiționale!