- Autoritățile elene au stabilit condițiile pentru turiști
Grecia va solicita turiştilor să prezinte la intrarea în ţară un test de coronavirus pe care l-au făcut înainte de plecarea din ţara de origine. Anunțul a fost făcut miercuri de secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei care conduce Direcţia Generală Turism, Răzvan Pîrjol.
Secretarul de stat din Ministerul Economiei a mai precizat că are discuţii similare despre condiţiile pentru reluarea turismului cu omologii săi din Bulgaria şi Franţa.
Testul se va face în țara de origine
Acesta a precizat că noua procedură i-a fost transmisă miercuri în cadrul unei convorbiri pe care a avut-o cu ministrul Turismului din Grecia şi a subliniat că detaliile procesului nu au fost finalizate. „S-a discutat că Grecia va cere un atestat, sub orice formă ar fi el, de test, la intrarea în ţară, şi în urma propunerii de protocol pe care o vom primi în următoarele zile vom vedea toate detaliile tehnice legate de retur, carantinare şi aşa mai departe. Nu am intrat în detalii (despre tipul testului, n.r.), dar pot să-mi imaginez că este sub forma unei vize: călătorul va trebui să prezinte un test făcut la plecarea din ţara de origine. Nu este vorba de o hârtie de tip paşaport sau carnet de sănătate, este adeverinţa unui test făcut înainte de plecare. Normele de siguranţă sanitară nu au fost încă adoptate în Grecia, deci ele sunt supuse prim-ministrului şi vor apărea cu siguranţă în următoarele zile sau într-o săptămână, şi de acolo vom şti foarte clar ce se impune şi de către statul elen”, a declarat Răzvan Pîrjol, la Digi 24.
Se va face turism din iunie, iulie
Secretarul de stat a estimat că românii vor putea face turism în afara ţării începând cu lunile iunie-iulie, în cazul în care pandemia va involua. „Eu cred că, la fel ca pentru toate celelalte ţări, (se va putea face turism în Grecia, n.r.) undeva în lunile iunie-iulie. La noi, în urma relaxării restricţiilor de mobilitate, vom avea în luna mai două săptămâni de test, un fel de examen prin care vom vedea cum ne comportăm şi cum reacţionează şi turiştii şi operatorii. În cazul Greciei, şi ei vor face săptămânal aceste teste de evoluţie sau involuţie, toată lumea este extrem de prudentă, ar fi mare păcat ca tot sacrificiul făcut în aceste luni să fie aruncat la gunoi şi să recădem în restricţiile majore pe care le-am avut în această perioadă”, a adăugat Răzvan Pîrjol. M.D.