Dispenserele de la blocuri încărcate de asociații!

1



În perioada stării de urgență, una dintre obligațiile prevăzute de ordonanțele militare a fost de montare a dispenserelor cu dezinfectant în scările de bloc, urmată de realimentarea periodică a acestora cu substanță dezinfectantă, asigurată tot de către municipalitate.


Ca urmare a încetării stării de urgență, Primăria Municipiului Pitești va sista acțiunea de realimentare a dispozitivelor montate la cele aproximativ 4000 de scări de bloc, desfășurată timp de șase săptămâni. Dozatoarele pentru dezinfectant vor rămâne la dispoziția asociațiilor de proprietari, urmând ca aceștia să decidă modul în care doresc să se organizeze pentru realimentarea lor cu soluții dezinfectante. Primăria Pitești va asigura, în continuare, mentenanța dispozitivelor. De asemenea, municipalitatea va asigura menținerea tunelurilor dezinfectante montate în spații publice, atât în ce privește buna lor funcționare, cât și realimentarea acestora cu substanțele dezinfectante necesare. M.S.