Ieri, s-au afișat rezultatele finale din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor vacante pentru cadrele didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2023. Din cei 669 candidați prezenți numai 280 au obținut notă mai mare de 7, ca să poată obține titularizarea. Au fost 122 de candidați care au vrut să devină profesori dar au avut note mai mici de 5. M.Sandu
Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii ar fi trebuit să obțină minimum nota 7 la examenul scris. În Argeș au fost organizate două centre de susținere a examenului. La titularizarea din acest an s-au înscris peste 800 de candidați, însă 81 s-au retras și 149 au lipsit de la proba scrisă. Un candidat a fost eliminate. Au fost prezenți 669. Patru dintre aceștia au avut nota 10. Cei mai mulți candidați s-au înscris să susțină examenul la: Limba și literatura română, Pedagogia preșcolară și Metodica desfășurării activităților instructiv educative în grădinița de copii – 213; Educație fizică și sport – 88; Limba și literatura română și matematică, elemente de pedagogie școlară, Metodica predării limbii și literaturii române / comunicării în limba română și metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului în învățământul primar (învățământ primar în limba română) – 60. n
4 candidați au luat nota 10
Iată mai jos statistica privind rezultatele obinute în acest an.
Statistică Titularizare 2023 rezultate finale
Anul 2023
Candidați înscriși 826
Candidați admiși 818
Candidați absenți 149
Candidați prezenți 669
Candidați eliminați 1
Retrași 81
Anulate în centrul de concurs 0
Lucrări transmise 587
Anulate în centrul de evaluare 3
Candidați cu nota < 5 122
Procent candidați cu nota < 5 % 20,89%
Candidați cu nota 5 – 7 182
Procent candidați cu nota 5 – 7 % 31,16%
Candidați cu nota > 7 280
Procent candidați cu nota > 7 % 47,95%
Note de 10 4
Procent note de 10 % 0,68%
Candidați cu nota mai mare ca 5 462
Procent candidați cu nota mai mare ca 5 462
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525