Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost, la finele lunii iunie 2023, de 2,91%, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,03 puncte procentuale. M.D.
Numărul total de şomeri la finele lunii iunie 2023 a fost de 228.158 de persoane, mai mare cu 2.216 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 37.066 au fost şomeri indemnizaţi şi 191.092 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 754 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 2.970 de persoane faţă de luna precedentă.
Mai mulți bărbați fără loc de muncă
Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii iunie se prezintă astfel: 65.820 şomeri provin din mediul urban şi 162.338 şomeri provin din mediul rural.Numărul şomerilor femei la 30 iunie 2023 era de 109.804 persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 118.354 de persoane.
Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (55.898), urmaţi de cei cu vârsta peste 55 ani (47.355), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (15.532).
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (29,67%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 33,42% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,89%.