Persoanele vulnerabile vor concura la Campionatul Național de Bărci Dragon

0

Sâmbătă, pe lacul Bascov, va avea loc Campionatul Național de Bărci Dragon, o competiție oficială organizată de Federația Română de Kaiac-Canoe. Pentru prima dată în istoria acestui campionat, Asociația Club Sportiv Nautic Titanii creează o probă specială, dedicată persoanelor vulnerabile.
Patru echipe formate din copii și tineri cu sindrom Down și alte dizabilități intelectuale, dar și femei supraviețuitoare de cancer din România și Irlanda, vor concura în cadrul unor sesiuni demonstrative speciale.
”Gândul participării lui David la proba dedicată tinerilor cu sindrom Down în cadrul Campionatului Național de Bărci Dragon îmi provoacă multă bucurie și mă face să trăiesc emoții variate: neliniște, încredere și entuziasm deopotrivă. Orice provocare inedită reprezintă pentru David o noua etapă ce îi deschide oportunități de dezvoltare fizică și psihică, dar și de socializare alături de alți tineri”, povestește mama lui David. n
Barca dragon este o barcă lungă de 12 metri, în care vâslesc 10 sau 20 de persoane, coordonate de un toboșar și ghidate de un cârmaci. Este un sport de echipă care dezvoltă echilibrul, forța, îndemânarea, sincronizarea și atenția distributivă. M.D.