Tichetele de creşă majorate cu 10 lei

0



Începând cu cele acordate pentru luna aprilie, valoarea tichetelor de creșă s-a majorat cu zece lei, potrivit unui act normativ oficializat recent și care se aplică deja.


După cum stabilește legislația în vigoare, tichetele de creșă sunt bilete de valoare acordate salariaților care nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului cu vârsta de până la doi ani și de indemnizația aferentă. Ordinul comun al Ministerului Finanțelor și al Ministerului Muncii nr. 1.779/580/2020, document publicat în Monitorul Oficial, prevede ca, în perioada aprilie – septembrie 2020, valoarea sumei lunare care se acordă sub forma tichetelor de creșă să se majoreze cu zece lei, respectiv de la 460 de lei, cât era înainte, la 470 de lei. Noua valoare a tichetelor de creșă se va aplica, potrivit documentului, și în primele două luni ale semestrului II al anului, adică inclusiv în luna septembrie 2020. Așa cum stabilește Legea nr. 165/2018, tichetele de creșă reprezintă bilete de valoare care se acordă lunar salariaților care nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani (sau trei ani, în cazul copilului cu handicap) și de indemnizația aferentă. Tichetele pot fi utilizate doar pentru plata taxelor la creșa unde este înscris copilul și se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui și pe baza livretului de familie. Pe de altă parte, de tichetele de creșă nu pot beneficia asistenţii maternali profesionişti sau persoanele la care este găzduit copilul şi pentru care s-a aplicat măsura plasamentului în regim de urgenţă.
În plus, tichetele de creșă se pot cumula cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție, ajutor financiar ce se acordă părinților care revin la lucru înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului. S.M.