Jandarmii au dat 67 sancțiuni în minivacanță

0

În perioada 11-15 august a.c., peste 400 de jandarmi argeșeni au acționat pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, în aceste zile fiind luate măsuri suplimentare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor cultural-artistice, sportive și religioase desfășurate la nivelul județului. Au avut loc în jur de 50 de misiuni de asigurare a ordinii publice, în principalele orașe și municipii ale județului, dar și în mediul rural, inclusiv în zonele montane. Au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale, dintre care 32 amenzi și 35 avertismente, în valoare totală de 5.900 de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și Legea 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic. De asemenea, jandarmii argeșeni au constatat și au întocmit actele procedurale de sesizare în cazul unei fapte de natură penală conform Legii 143/2000, art. 4, alin. 1, care prevede: “Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.